RASARIT DE SOARE

30

- Cum era de asteptat...Doar ai fost vazuta zi de zi in cimitir, vorbind singura...Unii m-au sfatuit intr-un fel altii in alt fel...Hm! Unii m-au sfatuit sa ma duc pe la calugari, pe la preoti, ca esti posedata de sufletul Sarei, si ca va sfarsi prin a te duce cu ea...Dar sa nu crezi cumva ca au avut vre-o influenta asupra mea. Doar stii cat ma afecteaza pe mine barfele din sat! am zambit, ba chiar am chicotit usor, incercand sa indulcesc putin situatia, dar ea nu gustase ultimele mele cuvinte, pentru ca se infiora usor, si cobori privirea...Of! Din nou pareri de rau...M-am incruntat fara sa vreau si am continuat din nou serios: Scumpa mea, sa nu-ti faci griji. Totul va fi bine de acum inainte! Tu esti bine! Ti-ai revenit! Asta este ceea ce conteaza! O, si inca ceva: stiu ca ti-ai propus sa termini anul acesta facultatea, dar eu sunt de parere ca nu ar trebui. Ai pierdut materie multa, si ar fi un stres in plus sa incerci sa recuperezi...

Oricum nu as fi lasat-o sa termine anul asta. Ea avea nevoie de liniste...Stresul unui examen de licenta ar putea sa-i faca foarte mult rau! Nu as fi riscat s-o expun unui nou pericol, indiferent ce si-ar fi dorit ea in acel moment.

- Sunt de acord cu tine...nu as fi capabila sa invat acum pentru licenta...

Of! Ea a interpretat asta cu totul altfel si era cazul sa ma explic scurt.

- Hei! Nu am spus ca nu ai fi capabila, dar nu vreau sa te strezi peste masura, cum ai facut cand ai dat bacalaureatul...

Am ajuns acasa. Am parcat si am ajutat-o sa coboare. Eram alt om acum. Eram altul decat cel care plecase din curtea asta azi dimineata. Parca inviasem in cimitir! Puterile mi-au revenit si mintea mea a blocat acum tot raul acestei perioade. Eram de-a dreptul fericit si am tinut sa i-o spun si ei...

- Emily, in acest moment sunt cel mai fericit om...Tu m-ai facut cel mai fericit de pe pamant...De azi inainte va fi bine...Hai s-o anuntam pe Adelina ca ai trecut de cel mai mare hop.

Am pecetluit spusele mele cu un alt sarut apoi am intrat in casa unde ne astepta mama. Of! Erau momente in care oricat de mult imi iubeam mama, mi-am dorit sa fiu singur cu femeia mea! Mi-am dorit sa nu simt ca Mili isi retine trairile, mi-am dorit ca ea sa se simta cu adevarat libera. Asta a fost unul dintre acele momente...Si asta a fost unul dintre momentele in care l-am urat cel mai mult pe tatal meu. Daca el nu ar fi plecat, lasandu-le pe ele in grija mea, acum, cu siguranta, eu eram singur cu sotia mea savurandu-ne iubirea. Asa, Mili a trebuit sa faca fata emotiilor mamei mele, dupa ce ea insasi trecuse printr-un taifun chinuitor de puternic...

In momentul cand am intrat in casa, mama isi frangea mainile de grija noastra. Ea trecuse cu noi prin aceasta perioada...Ea ma vazuse in fiecare stadiu, in fiecare etapa a acestei tragedii...Se consumase psihic vazandu-mi fiecare cadere...Daca am fi locuit singuri, doar eu si Mili a mea, nu as fi trecut-o pe mama prin tot acest calvar. Ar fi aflat doar ceea ce as fi vrut eu sa afle. Si asta ar fi fost un avantaj pentru noi toti. Daca tatal meu ar fi fost aici, ar fi consolat-o pe mama, ar fi sustinut-o moral, lasandu-mi timp pentru iubirea mea.

Asa, mama ne-a readus emotiile de care nu aveam nevoie in acele momente sensibile...Stiu ca ea nu dorea decat sa ne arate dragostea, stiu...Dar in acel moment conta doar sufletul iubirii mele si linistea ei...

- A fost tare greu?

Mama a inceput sa planga imbratisand-o pe nora ei, apoi pe mine. Trebuia s-o opresc! Asa ca m-am desprins din imbratisare si am oprit-o destul de dur...Trebuia sa-i dau de inteles ca nu de asta avea Emily nevoie. Nu ca nu avea nevoie de dragostea mamei mele, insa sotia mea nu trebuia sa isi dea seama cat de ravasiti am fost noi, toti cei din jurul ei, de caderea ei. Era destul ca pe mine m-a citit si se consuma pentru asta, nu era nevoie de alte regrete...