RASARIT DE SOARE

25

Ea incerca sa afle amanuntele ce-i scapau, insa eu nu puteam sa i le dau in acel moment. Nu eram in stare sa ma bag in amanunte fara sa scap si ceva ce nu ar trebui sa-i spun din prima zi. Nu din ziua in care ea mi-a alergat in brate, fara sa sovaie nici o clipa, transformand mintea mea intr-un rai...Nu eram sigur ca cele scapate de mine nu o vor transforma intr-un iad.

- E neaparata nevoie sa-ti raspund acum? am intrebat-o bland, sovaitor.

- Nu, daca nu vrei...dar eu tot imi doresc sa ma duci la apartament, Cris.  Imi doresc sa fim singuri ore in sir...doar noi doi...Chiar daca nu facem nimic, vreau sa fiu in acel loc...cu siguranta ma voi incarca pozitiv acolo...voi avea puterea sa dau piept cu urmatoarele trairi...Am nevoie de asta, Cris...

Oh! Iubirea mea! Ce o facea sa creada ca va fi asa? Apartamentul meu era orice, doar o oaza de liniste nu! De fiecare data cand am fost acolo, am avut impulsuri primitive! Ea nu era in siguranta acolo! Nu avea cum sa fie cu spiritul acelor ziduri atat de viu, bantuind flamand de carne vie...flamand de trairi animalice...trairi incandescente, care sa-l hraneasca si sa-i de-a putere...Dar nu puteam s-o refuz categoric din prima zi. Voi face tot posibilul sa imi tin in frau pofta pentru trupul ei...asa ca, m-am intors cu fata la drum si am demarat incet si cu grija. Ar putea retrai oricand momentul accidentului, si nu imi doream inca sa o faca. Nu, pana nu prindea puteri si intelegea mai bine cum functioneaza aceasta revenire...

M-am incadrat incet pe prima banda, regulamentar, cu semnalizare, si cu tot tacamul, apoi am simtit o nevoie acuta s-o ating, s-o simt reala acolo langa mine...Sa simt ca nu e o inchipuire....Sa stiu ca nu ma trezesc mangaind locul ei gol...Am intins bratul si i-am cautat degetele mainii ei stangi. Ea nu s-a ferit de atingerea mea. Ba, dimpotriva, isi impleti degetele cu ale mele...Oh! imi lipseau inelele ei. Mereu i le-am simtit cand ii tineam asa mana ei mica si calda...Inelele...Nu i le voi da inca...Nu avea nevoie de emotii in plus...Oricum va avea destule emotii de acum inainte. Starea asta ma obosea. Eram incordat si plin de griji. Ma asteptam in fiecare clipa ca ea sa retraiasca ceva ce s-o ingrozeasca si eu sa nu stiu cum s-o ajut. Sau mai rau, sa spun eu ceva ce sa-i declanseze o retraire mult prea intensa pentru mintea ei ce incerca sa-si revina...

Am incercat sa i-o spun si ei. Trebuia sa-mi cunoasca fricile...trebuia sa ma inteleaga, trebuia sa stie de ce voi ezita uneori, sau nu ii voi raspunde decat dupa un lung moment de gandire. Poate ca mintea ei va fi destul de puternica sa suporte totul, insa ea trebuia sa stie ca ma tem...

- Of! Emily, scumpa mea...e atat de ciudata starea asta. Sa nu stii ce sa spui, sa nu strici ceva...Sa nu stii cat sa spui...Imi doresc sa fii din nou tu...cea care ai fost inainte de toata aceasta nebunie...E frustrant sa ma tem in continuare de urmari...Adelina nu mi-a putut garanta suta la suta...ca totul va fi bine...

Ups! Asa cum m-am asteptat am facut o greseala. Ady nu avea ce sa caute acum acolo.

- Cum ai avut curajul...

Ah! Incepeau reprosurile! Stiusem ca de indata ce va fi in stare sa gandeasca, vor veni si aceste reprosuri...Riscasem enorm atunci cand am hotarat sa o supun acestui experiment...

- Mili, nu! Nu pot sa vorbesc despre asta! Chiar nu pot! A fost o incercare dureroasa, mi-a fost atat de frica...Te rog sa nu incerci sa afli totul! Tu trebuie doar sa te recuperezi...Nu mai vreau sa dorm fara tine!

Asta era! Nu o voi lasa sa ma descoase in legatura cu aceasta riscanta hotarare...Ea a mai insistat insa eu nu voiam sa spun mai mult de atat, si faptul ca am ajuns in parcarea blocului unde aveam apartamentul, m-a ajutat in acel moment.