RASARIT DE SOARE

2

- Cris! Ma sperii! Hai sa bem o cafea! Fac eu cinste! Am ceva important sa-ti spun, insista ea.

M-am lasat condus intr-o cafenea din apropiere. Si dintr-o data m-a mustrat constiinta! Ea e pe un pat de spital, suferind, si eu? Eu ce fac? Beau cafea cu Ana! Insa nu am avut puterea sa ma impotrivesc. Aveam nevoie de o cafea tare. M-am trantit pe fotoliul commod din local, cu privirea in pamant si cu vorbele ei in minte: "iesi, Cris".

- Cris, ce s-a intamplat? Nu te recunosc! Vocea Anei m-a readus la realitate.

- Ana, nu vreau sa vorbesc despre asta! Nu acum! Spune tu ce ai de spus...te ascult...

- Cris, nu ai mai venit de o luna buna la mine! Te-ai suparat pe mine? Am gresit undeva? ma intreba ea zambind dulce.

- Nu...nu sunt suparat pe tine...am recunoscut eu cu vocea joasa si ragusita.

- Atunci de ce nu ai mai venit? Nu ai lasat niciodata sa treaca atata timp pana sa treci pe la mine! imi reprosa ea, intinzand mana spre palma mea, insa eu mi-am ascuns mainile sub masa. Nu voiam ca ea sa ma atinga. Simteam ca o insel pe Mili. De acum inainte, nici o alta fata nu ma va mai atinge. Voiam sa pastrez doar atingerile ei, atingerile din seara de vineri.

- Ana, am spus ca nu vreau sa vorbesc...imi statea pe limba sa-i spun motivul! Sa-i spun ca mi-am gasit sufletul-pereche. Dar nu am vrut sa se ajunga la discutii despre Mili...mi s-ar fi parut josnic sa-i spun si macar un cuvant despre ea, Anei.

- Vad ca esti intors pe dos, si nu stiu daca e momentul sa iti spun vestea cea mare...

- Acum e un moment tot atat de bun ca si cel de maine...daca tot ne-am intalnit, vorbeste Ana!

- Cris...Ana a facut o pauza lunga, si zambetul i-a disparut de pe chipul ei dragut. Era o fata frumoasa si foarte deschisa si intelegatoare. Asta imi placuse intotdeauna la ea...a acceptat sa fie rezerva...nu s-a plans niciodata...daca i-as fi analizat mai bine chipul, mi-as fi dat seama ca e ceva grav...dar in acea clipa nu am putut sa ma gandesc sau sa vad altceva decat chipul Emilyei...Ana a inspirat adanc si a aruncat bomba:

- Cris, sunt insarcinata...

Mi-am ridicat privirea brusc...Ana? Insarcinata? Asta era o veste ciudata! Stiam ca se ferea. Stiusem ca lua medicamente anticonceptionale. O alta intrebare a reusit sa razbata pana in creierul meu amortit. De ce imi spunea mie? Voia sa-mi spuna ca nu ne mai putem vedea, ca vrea sa-si construiasca un viitor cu tatal copilului? Cu atat mai bine! M-a scutit pe mine de cuvinte. Eu oricum voi uita de ea, de cum ne vom desparti in usa cafenelei. Pentru mine nu va mai exista altcineva in afara de Mili...

- Felicitari...am soptit eu, invidios intr-un fel pe tatal copilului...el va fi fericit! Ana era o fata buna si iertatoare, si intelegatoare, capabila de multa dragoste.

- Cris, nu cred ca ai inteles. Voi avea un copil! Vom avea un copil! Sopti ea...

- Cum? Am intrebat eu, si abia atunci am inteles ce voise ea sa spuna...Doamne Dumnezeule! Eu sunt tatal copilului! Imposibil! M-a asigurat intotdeauna ca ia medicamente! De ani de zile ma culcasem cu ea. De ani de zile faceam sex neprotejat cu ea, tocmai pentru ca stiam ca isi lua regulat tabletele. De aceea nu mi-am facut niciodata griji cand am fost cu ea! A fost singura in care am avut incredere si nu m-am protejat. Singura din cele cateva zeci de femei pe care le-am avut. Nu puteam fi eu tatal copilului!

Am privit-o drept in ochi, incruntat, suparat, nervos, agitat...si am rostit cuvintele cu vocea ragusita:

- Ana, nu pot fi eu tatal copilului! Nu sunt eu tatal copilului tau!