RASARIT DE SOARE

INCA UN PUNCT SI DE LA CAPAT?

Oboseala si-a spus cuvantul si am ajuns acasa ceva mai tarziu decat planuisem. Deja se inserase cand am oprit in fata portii, iar Emily atipise langa mine, obosita, insa avusese timp sa-si revina psihic. Am vazut asta de-a lungul drumului. Pe masura ce puneam kilometru dupa kilometru intre ea si tot ce lasase in urma, starea ei se imbunatatea vizibil. Se linistise si reusise sa adoarma. Nu m-am grabit acasa, insa cand m-am apropiat de sat, am inceput sa simt o senzatie extrem de ciudata. Nu a fost pur si simplu bucurie, sau fericire! Nu! A fost ca o multumire sufleteasca, inima mi-a batut mai repede si m-am infiorat usor, si, abia atunci, intr-un final, am inteles-o pe Irina cand mi-a spus de locurile natale, si abia atunci am inteles ce ma asteapta si cu ce va trebui sa lupt. Cu legaturile nevazute ale Emilyei cu locurile natale. Si m-am intrebat, oare cat de dese vor fi aceste batalii si cine va castiga razboiul. Indiferent cu ce voi avea de luptat voi face tot ce e omeneste posibil, sa inving! Astea au fost gandurile mele cand am intrat in sat.

Am fost pe punctul sa cobor din masina sa-mi deschid poarta, gandindu-ma ca ar trebui sa-mi montez un sistem de deschidere automata, cand am observat-o pe Viola care se intorcea de la prietena ei, si a fost draguta si ne-a deschis-o larg, fluturand mana, razand, apoi se facu nevazuta in casa. Am parcat si am trezit-o pe logodnica mea, logodnica oficial de data asta, cu binecuvantarea mamei sale si asigurarea scrisa si semnata de nemernicul de taica-sau. Am trezit-o cu o mangaiere usoara, si tandra, si atunci cand a deschis ochii, clipind des, am luat-o in brate, si m-am indreptat spre casa. Mili s-a trezit de-a binelea si a insistat s-o las jos, sa intre, "ca tot omul" in casa, insa planul meu a fost altul, si am strans-o si mai tare in bratele mele, zambindu-i gales. Am vrut s-o trec pragul. Am vrut sa inteleaga ca de acum inainte este oficial a mea, cu toate ca inca nu era pe numele meu. Asta pentru mine nu conta acum atat de mult. Ea era oficial a mea! Abia dupa ce am trecut pragul de marmura al casei, am lasa-o din brate, si ea a chicotit dulce. Oh! Mi-am regasit iubita! Cea vesela si dulce!

Mama ne-a intampinat zambitoare, anuntata fiind de Viola, si in momentul urmator am primit lovitura de gratie: De indata ce Emily Lara i-a auzit glasul si a vazut-o, s-a desprins de mana mea si s-a grabit s-o imbratiseze strans, cu capul pe umarul linistitor al mamei mele. In clipa cand am intalnit privirea inlacrimata a mamei, uimita de reactia fetei care a acceptat-o de la prima intalnire, am inteles nevoia Emilyei de a avea o figura materna langa ea, am inteles cat de copil era sufletul ei de fapt si am cedat si eu in fata emotiei, si ochii mi s-au umezit. Am inspirat adanc sa-mi revin. Oh! Scumpa mea Emily! Ce ti-am facut!? Ce te-am obligat sa faci!?

- Bine ati ajuns acasa, dragii mei! Cum a fost? Foarte greu? A intrebat mama printre lacrimi, dupa ce s-au desprins din imbratisare.

- Mama, s-a terminat! E doar a noastra de acum! Irina nu a fost balaurul despre care am tot auzit... asta e cel mai important lucru. Am primit binecuvantarea ei. E o femeie extraordinara si e foarte desteapta. Nu degeaba a fost sefa de promotie. Insa a avut nesansa sa-l intalneasca pe tatal Emilyei. Mai mult de atat nu eram dispus sa vorbesc de fata cu Emily. Ea, de acum, trebuia sa se linisteasca si sa inceapa sa traiasa viata frumoasa pe care o merita.

- Cristian, ti-am facut mancarea preferata. Mili, sper sa-ti placa...veniti. Asez masa intr-un minut. Si apoi va las sa va odihniti. Avem timp destul de acum incolo...Baby a incercat sa va astepte dar somnul a doborat-o...a fost putin speriata ca nu te mai intorci, Mili...s-a dus la somn doar atunci cand i-am promis ca intri la ea in camera sa ii spui noapte buna cand ajungeti acasa.

- Pot sa ma duc acum, pana puneti masa? Intreba Mili nerabdatoare.

- Da, draga mea. Cand vrei tu...

Emily s-a grabit spre camera surioarei mele si eu m-am trantit pe sofaua comoda din camera de zi. Am privit o clipa imprejur, si abia acum am inceput sa inteleg ce norocos sunt in viata asta. Abia acum, cand am descoperit cat de grea poate fi viata, cand am putut compara locuinta ei umila  cu caminul meu luxos am inteles ca soarta a fost darnica cu mine, eu, cel care ridicasem pumnul spre Cer de nenumarate ori, suparat pe tot Universul.