RASARIT DE SOARE

19

Fata asta ma calca pe nervi! Inainte de a raspunde obrazniciei sale, Emily s-a incordat usor, si a intervenit:

- Eu nu voi fi aici sa vad distractia ta, Kity! Ma mut cu liceul in Oradea.

- Ai innebunit?! Vocea Cristinei era cu o octava mai inalta si a continuat pe acelasi ton. Cum sa te muti cu liceul acolo? Mama ta ce spune? E de acord? Nu pot sa cred! Cristian te-a obligat sa te muti acolo? Esti cumva insarcinata?

Oh! Dumnezeule mare! Fiinta asta era mai josnica decat mi-as fi inchipuit vreodata, insa nu am incercat sa intervin, pentru ca nu eram sigur de mine in acel moment, si nu am vrut sa-i stric Emilyei seara, si oricum Mili s-a grabit sa raspunda:

- Cristina, vocea ei era in continuare calma, insa nu mai avea acea caldura cu care eram obisnuit. Nu sunt insarcinata. Viata mea adevarata a inceput acolo. Acolo ma simt acasa. Nu inteleg de ce te agiti asa de tare! Nu a fost vorba de nici o obligatie! Cum poti sa spui asa ceva? Cand vei simti si tu iubirea adevarata imi vei da dreptate!

- Cum poti sa stii ca e o iubire adevarata, si nu doar o pasiune trecatoare? Nu poti face un pas atat de mare si apoi sa te razgandesti! Urmeaza clasa a XII a! Cel mai greu an! Dai Bacul!

- Kity, sa stii ca faci mai urat decat mama! Nu poti sa te bucuri pentru mine? am sesizat reprosul din vocea inca deosebit de calma a iubitei mele.

- Dar ma bucur pentru tine! Insa nu te pot intelege! Nu esti nici macar majora!

- Gata. Daca nu te opresti, te ducem acasa. Am crezut ca ne vom distra foarte bine, avand in vedere ca nu ne-am vazut de atata vreme! Eu am rasuflat usurat! Mi-a placut ce i-a spus. Insa ar fi trebuit sa inceapa cu asta, nu s-o lase sa incerce sa-i schimbe gandurile.

- Bine, bine! Am terminat. Scuze Cristian! Dar voi doi stiti cum sa socati lumea.

Nici nu am catadixit sa-i raspund si oricum ar fi fost mult mai socata daca o faceam. Ma jucam in continuare cu degetele firave ale scumpei mele logodnice, insa Mili a simtit agitatia mea, si am fost sigur ca mi-a citit gandurile cand si-a pus cu tandrete cealalta mana peste degetele mele agitate, si mi-a cautat privirea. Eram sigur ca starea mea sufleteasca a transmis deja ochilor mei sa-si schimbe din nou nuanta in cenusiul cel urat, si eram sigur ca ea vedea asta, insa cand privirile noastre s-au intalnit, i-am citit si eu gandurile, si am inteles ca isi dorea in acel moment sa fie in cu totul alta parte, singura cu mine, in bratele mele, si amintirea chipului ei purtand cu el nuanta unica a iubirii, m-a facut sa-i zambesc linistitor. Va veni din nou vremea noastra...

- Cristian, ai vorbit serios de iesirea de maine? Vocea Cristinei ma readuse cu picioarele pe pamant.

- Da! Am raspuns scurt.

- Mili, ce ar fi sa mergem la Izvoare? Este autobus pana in satul din apropiere si de acolo urcam pe jos! Avem timp sa ajungem pana pleaca trenul.

Acum a fost momentul sa intervin. Era sanatatea iubitei mele in joc.

- Mili, nu are voie sa faca efort. Va mai trece o perioada de timp pana sa poata urca muntii. Alegeti o destinatie mai accesibila...unde se poate ajunge cu masina! Vocea mea era destul de taioasa, insa Cristina nici macar nu isi dadu seama, pentru ca a continuat.

- Nu ati venit cu trenul?

- Nu. Nici macar nu am catadixit sa-i dau amanunte.

- Si ce e cu efortul? Mili, ce vrea Cristian sa spuna?

- Asta am inceput sa-ti spun cand a batut Cris la usa. Am trecut prin ceva groaznic acolo in sat. Un cosmar de care nu vreau sa-mi amintesc...dar Cris are dreptate. Nu am voie sa fac efort. Trebuie sa am grija.