RASARIT DE SOARE

2

- Lasa-ma, lasa-ma! Sunt bine. Nu am nevoie de tine! se zbatu ea agitata.

Si ea imi spunea mie ca sunt incapatanat! Nu era bine! Se vedea de la o posta cat de rau se simtea.

- Mili, ramai culcata. Altfel te vei simti mai rau. Nu e de tine munca la camp. Esti o orasanca sensibila. Nu stiu de ce ai venit aici!

Cuvintele mi-au scapat fara sa vreau. Si doar cu cateva minute in urma mi-am jurat ca nu o sa mai fac greseli. Si iata-ma provocand-o din nou. Doamne! Fata asta avea o vointa incredibila! Nu a facut pe victima. Nu voia sa isi arate slabiciunea. Ii era jena de mine. S-a ridicat si a ridicat sapa. In incapatanarea ei nu isi dadea seama cat rau isi facea si la ce se expunea. Nu a ascultat nici macar de Eva care a incercat si ea sa o opreasca. Era atat de hotarata sa-mi dovedeasca contrariul spuselor mele incat era gata-gata sa se certe si cu Eva. Trebuia sa incerc s-o opresc. A fost vina mea ca ea incerca acum sa-si faca rau. Daca nu as fi provocat-o, nu s-ar fi agitat acum sa-mi dovedeasca contrariul.

- Mili, opreste! am spus, opreste! Nu trebuie sa-mi demonstrezi nimic. Imi cer scuze pentru ce am spus mai devreme, imi cer scuze daca te-am jignit. Uite, eu am terminat ce am avut de facut, si am destul timp sa va ajut pe voi, doar daca imi promiti ca stai cuminte la umbra,

m-am trezit eu ca ii propun in disperarea mea de a o opri sa-si faca rau.

S-a uitat la mine pentru un moment si nu stiu ce a vazut in ochii mei ca a inceput sa murmure cateva cuvinte pe care nu le-am inteles.

- Poftim?

- Nimic, nu am spus nimic. tresari ea. E frumos din partea ta sa vrei sa ne ajuti dar daca ceri aceeasi rasplata ca si Sambata, sunt nevoita sa te refuz, raspunse ea fulgerandu-ma cu privirea.

Era atat de dulce in incapatanarea ei incat mi-am permis sa zambesc cand i-am raspuns.

- Nu mai cer nimic, voi fi baiat cuminte. Oricum il voi primi. Am incercat eu apa cu degetul.

- Tine-ti respiratia pana atunci! Glumi ea si pe buze i-a mijit un boboc de suras fermecator. Eu nu ma opresc, in schimb, daca vrei poti sa sapi si tu, asa vom termina mai repede. Mi-e mila de copii, explica ea zambind mai larg de data asta.

Da! Da! Da! Am vazut-o zambind din nou. Zambindu-mi mie. Nu au suparat-o cuvintele mele. Asta era secretul. Rabdare. Trebuia sa am rabdare. Nu a mai protestat cand a venit vorba de sarut. Nu a mai spus NU categoric! A zambit. Am simtit ca se relaxeaza. Dar nu a fost de acord sa se opreasca, incerca in continuare sa-si faca rau. Am luat sapa Elisei si le-am ajutat sa-si termine treaba. Ma simteam atat de bine ajutand-o...facand ceva pentru ea...voiam sa termin repede, pentru ca ea sa aiba cat mai putin de lucru. As fi fost foarte fericit sa o vad stand pe patura in siguranta. Asa, in schimb, eram nevoit sa o urmaresc incontinuu sa nu i se faca rau din nou. Nu arata bine deloc. Era palida si avea cearcane adanci sub ochi. Eram sigur ca abia isi stapanea starea de greata care apare in cazuri de insolatie severa.

Am mai aflat doua lucruri despre ea. Era o luptatoare, si nu era o profitoare. Fata asta era o comoara! Si imi doream s-o am eu. Comoara asta trebuia sa fie doar a mea.

Pe cand s-a intors Elisa abia daca a mai ramas ceva de facut si pentru ea.

- Uau! Nu se poate! Multumesc Cristian, iti raman datoare. Nici nu am mai indraznit sa sper ca vom termina azi aici.

- Cu toata placerea, Elisa. Daca vreti, va pot duce acasa cu caruta. Cred ca sunteti obosite si copiii abia se mai tin pe picioare de la atata alergat pe caldura asta.

Da! Felicitari mie! Inca un moment de apropiere pentru ca stiam ca nu avea cum sa refuze. Nu fara a fi nevoita sa dea explicatii Elisei.

- Mili, hai cu Marc langa mine, asa vei sta mai comod, m-am oferit eu cu o mina nevinovata. Din nou nu avea cum sa refuze. Nu i-am dat de ales.

Am intins mana sa o ajut sa urce, si in momentul cand mainile noastre s-au atins, am simtit ca nu mai pot de fericire. Era fericire pura. Era langa mine. Corpurile noastre aproape ca se atingeau si aveam destul timp. A fost clar ca nu m-am grabit spre casa. Savuram placerea de a o avea din nou langa mine, fara sa protesteze, relaxata, tinandu-se din cand in cand de bratul meu la cate o groapa mai adanca din drumul pietruit de tara.

Mi-am dorit din nou sa o duc in poiana mea, in padurea mea, sa fie a mea... asa ca am intrebat-o incet:

- Mili, ce faci maine?

- Poftim? Tresari ea.

- Intrebam ce faci maine? Am repetat eu aplecandu-ma usor spre ea.

- Dorm toata ziua!

- Ai putea sa-ti petreci ziua ceva mai frumos decat sa stai in pat. Am comentat  zambind.

- Crezi ca o sa ma pot misca maine?

Era constienta ce o astepta maine si am ras fara sa vreau.

- Eu ti-am spus sa te opresti! Stiam mult mai bine decat tine ce te asteapta, dar tu esti ingrozitor de incapatanata. Apropos! Ce zodie esti? Curiozitatea mea era extrem de mare.

- De ce te intereseaza? Intreba ea suspicioasa.

- Vreau sa stiu de unde vine incapatanarea asta a ta.

A zambit si nu stiam de ce. Cand linistea dintre noi s-a prelungit am inteles ca nu va raspunde. Nu voia sa divulge nimic despre ea. Asta nu mi-a placut. Eram sigur ca ea stia multe lucruri despre mine stand cu Eva intr-o casa, iar eu nu stiam nimic despre ea. Imi doream sa stiu totul despre ea. Am clatinat doar din cap, dezamagit.

- Aflu eu si asta. Dar sa revin. Vii cu mine maine?

S-a uitat la mine socata. Nu am inteles la inceput de ce? Ce era atat de grav in intrebarea mea? Nu-i intelegeam reactia. Nu i-am cerut sa se culce cu mine! Am intrebat-o daca vine cu mine. Ce era atat de rau in asta!

Dupa o clipa lunga a raspuns scurt:

- Nu.

- De ce ? Ti-e frica de mine? am incercat eu sa aflu un raspuns.

- De ce mi-ar fi frica de tine? Dar nu inteleg de ce atata interes! Am simtit ezitarea ei. Adevarul era ca ii era frica sa ramana singura cu mine. Se temea de mine datorita prostiei mele de la izvor, cand i-am spus pe sleau ce imi doresc eu de la ea, asa ca am incercat sa dreg situatia si sa-mi repar greseala.

- Nu iti fac nimic. Promit!

- Tot NU ramane. Se incapatana ea.

- Mili, nu e bine sa mi te impotrivesti...am incercat eu sa-i dau de inteles ca as putea fi mult mai rau.

- De ce? Ce te face sa crezi ca totul ti se cuvine? Chiar nu stii ce e acela un refuz? Vocea ei era din nou taioasa.

De ce trebuia sa se termine intotdeauna asa. Orice discutie inceputa cu ea se termina cu scantei. Era atat de schimbatoare. Intr-o clipa isi lua avant pentru ca in clipa urmatoare sa dea inapoi. Ceva o oprea. Eva... Poiana mea va trebui sa mai astepte.

Ne-am despartit fara nici un cuvant. Dar eram hotarat sa nu-mi mai pierd speranta. Eram sigur ca nu s-a intamplat nimic aseara dupa ce am plecat eu din discoteca, altfel nu ar fi stat langa mine pe capra. Mai aveam inca sanse la inima ei.

Am ajuns acasa incantat totusi de ziua de azi. Nu mai simteam panica. Eram increzator ca am sanse mari sa fie a mea. Dar am ajuns acasa schimbat. Voiam altceva. Voiam mai mult si pentru prima data am realizat ca ma deranja timpul limitat pe care il aveam. Ea urma sa plece acasa...