Furtunos e focul ce-ți făurește întrebări asemănătoare.
Locul tău moare și învie în aceași secundă, minimă...
Când apogeul striat îți masează carnea nedumerită
De atâtea fulgere, tunete, ce încrederea-ți reprimă.
Răspunsul este acolo unde-l cauți mai puțin,
Mai rar, ca pe ochiul acela de lună, secular...
Ce te-a găsit și ca-n cunună, se leagă cu tine
Spre coline, iar dragostea așteaptă s-apară.
Pe nota unei melodii de atâtea ori ascultată,
Patul regăsit cu trupul tău, se ineacă scurt...
Se strofoacă, strigă tare:
Copilă, frumusețea ta mă doare!
Așa, din când în când, se aruncă ceasuri reci
Și tu în blocajul rotițelor vechi... privești
Așteptând, repetând curba cuvintelor, poftești.
Poate va putea viața să nu te sperie când îți arată
Un străin, slăbind amar de cuvinte, legănat
În vântul ce smulge idei, frunziș de toamnă.
Ghenele a trei stele ard furtul de lună îndepărtat
Și dintr-o singură mișcare, steaua-ți devine căzătoare.
Pare că noaptea scoate marea direct din carnea-i
Și că valul tău umple zarea, da-i cât un pai.
Ochiul mă minte, nu-mi trebuie mai multe secunde
Să descriu apele, cuvintele să-nțeleg, șoapta...
Se pun otrăvuri în gura frigului, geana se ferește, karma.
Pofta mi-e acolo, singură, lungă, îmbătrânește.
Până la urmă ce este? Cap sau pajură, întreabă nimeni...
Ce-am văzut că ne vorbește, este doar o franjură
Care găsește loc să ne adune, amintiri și glume, tineri.
Te mai întorci pe cealaltă parte? patul miroase a noapte...
Toporul minții taie gânduri butucănoase, trosnesc oase,
Firavul cântec, de câteva zile ascultat, moare încet
Spre vis, unde chipul meu este atent, concentrat, omis.
Îmbracă-te bine! Iarna ne cheamă zodia să ne aștearnă
Ca pe un pat imaculat. Copii ei... vor să adoarmă!
