Fell in love with a pirate

49. Indicii si coduri secrete

Dupa sase zile...
Ziua 20, 30 iulie

  In ultima saptamana am incercat in fel si chip sa ma desprind de realitatea ce ma inconjura. Am incercat sa ignor privirile insistente care imi urmareau pasii, am dat uitarii vorbele goale rostite de pirati rautaciosi, am tacut cand cineva vorbea de rau pe altii - si mai cu seama, cand se barfea despre capitan. Nu doream sa se afle ca eu inca mai am legatura directa cu Black, asa ca imi suprimam cu greutate vointa de a raspunde inapoi cu aceeasi moneda. "Pentru binele lui", imi sopteam de fiecare data. El trebuia sa fie vazut ca un om statornic si crud, un lider cu autoritate, nicidecum un romantic incurabil langa o iubita.

   Poate daca eu tac si nu ma apropii de el, ceilalti isi vor schimba parerea despre John Black si vor renunta la planurile lor nebune...
Astfel, m-am incurajat sa continui in purtarea stoica, pentru a nu da niciun prilej echipajului navii sa ma vorbeasca de rau - pe mine, sau pe capitan. Si din aceasta cauza, l-am vazut pe John in treacat si ne-am vorbit doar cu ajutorul privirilor aruncate pe furis... nimic altceva.
Intalnirea pe balcon fusese suficienta. Deja stiam care ii sunt sentimentele fata de mine. Problema era ca nu stiam eu cum sa ma raportez fata de el... are un rost dragostea pe o nava controversata? Are rost sa-mi deschid inima fata de el?
  Mi-am privit inelul de logodna, care trona inca pe degetul meu. Inelul daruit de George. Un inel care imi aduce aminte ca ar fi trebuit sa ma casatoresc cu alta persoana. Un inel care are atatea amintiri adunate. Un inel care imi arata tot trecutul meu...
   Am suspinat. Da, inca nu sunt pregatita sa ma debarasez de el. Desi undeva intr-un colt al inimii mele, stiu ca trebuie sa las trecutul in urma.

   In timpul acesta pe nava, am invatat sa pregatesc bucate impreuna cu Matt si Amali in bucatarie, si doar cu ei mai simteam bucuria de a trai. Ma uitam cu jind la cei doi prieteni cum se ghiontesc si cum se privesc unul pe altul cu sclipiri in ochi, cum rad veseli la oricare gluma. Eram geloasa pe ei. Am realizat ca dragostea nu este pentru mine: George murise si capitanul Black imi era interzis...

   Am intrat deseori cu nadejde in biblioteca de la bordul navii, in speranta ca voi uita de intamplarile vietii mele. In timp ce lecturam romanele autoarei Charlotte Lennox, nu puteam urmari firul actiunii si citeam de mai multe ori un paragraf inainte de-al intelege. Gandurile ma asaltau din toate directiile si citirea unei carti, nu putea fi un moment relaxant pentru mintea mea, care era oricum, numai nu limpede. Pana intr-o zi cand am trantit efectiv pe masa romanul Sophia si am iesit din biblioteca val vartej. In acea zi, Amali ma intrebase de ce sunt suparata si nervoasa, si atunci i-am zis cu un ton agitat:

- De ce? Nu mai am liniste, Amali. Nu mai pot. Nu vezi cum se uita toti la noi? Nu vezi cum rad pe la spate? Nu vezi ca lumea este rea?! Nu vezi ca incearca sa-mi impuna cu cine sa vorbesc si cu cine nu?! Am mainile legate, nu pot face nimic... si poate acest lucru e cel mai frustrant.

Am avut dureri de cap constante, migrene din cauza oboselii si noptilor nedormite. Nici macar laudanum nu-si facea efectul. Din cand in cand mai tuseam sec, insa ignoram simptomele, din cauza ca aveam ceva mai important de gandit.
Amali incerca sa ma calmeze si sa ma incurajeze, spunand ca totul va fi bine si ca acest val din viata va trece.

- Cand va trece? o intrebasem. Sunt de saptisprezece zile la bordul navii, in curand calatoria noastra se va sfarsi, Amali. Esti constienta? Iar eu nu am facut nimic bun in locul acesta. Te rog, lasa-ma in amaraciunea mea.

- Kate, uite-te la mine... ma indemnase ea. Vom incepe o noua viata in America. Poate imi voi gasi familia, poate iti vei gasi un barbat onorabil. Nu zic ca John nu este, dar un pirat nu ai putea niciodata sa il faci "un barbat de casa" din cauza ca este certat cu legea. E in pericol la tot pasul. Nu ma intelege gresit. Vreau sa-ti spun ca viata merge inainte, asa cum este. Uita de el.