Înc-o carte tot degeaba

Strig păcate

Pulsează surd și-ncet păcatul
Sub tâmpla grea de-atatâtea gânduri
Și gol îmi este din nou patul
Și poeziile de rânduri.

Abstract respiră un regret
Dezorientat și răscolit
De timpul ce bate încet
Și de emoție silit.

Și îngerii cu pleoape-nchise
Ce-ascund păcate prea labile
Exprimate prea concise
În regrete instabile,

Oftează surd printre efuzii
Prin șoapta ploii infinite
Ce lasă-n urma sa confuzii
În picăturile rănite.

Și luna plină de frustrări
M-a privit azi mult prea rece...
Și-n vise crude,'n tulburări
Se-aruncă,vrea să plece...

Și strig la ea în disperare
Să-i șterg păcatul,să dispară
S-o fac cumva să îl repare,
Dar nu m-aude,stă afară...

Și condamnată sunt de îngeri
Ce trec târziu pe la fereastră
Plini de păcate și convingeri
În privirea lor nefastă.

Privesc absent și-ndurerat
La ei, de sus de undeva
Și cred că aș fi preferat
Să fiu eu păcatul cuiva.

Să fiu plăsmuită din simțiri
Dintr-un păcat nemuritor
Și din durerea din priviri,
Dintr-un suflet incolor.

Și te chem lună păcătoasă,
Te chem ploaie neiubită,
Vino durere furtunoasă!
Să vezi cât sunt de zdrobită...

Veniți păcate indecente
Atingeți-mă tangent
Și treziți-mi sentimente
Și muriți concomitent...!

Dar am obosit să sper prostește
Că-mi voi striga cândva păcatul
Ce vinovat îmi amintește
C-a fost al meu, când tu-ai fost "altul"...