Înc-o carte tot degeaba

Mi-e dor de amăgiri

Mi-e dor de ce n-am avut încă
Mi-e dor de-al nopții surd pustiu
Care-o face mai adâncă
Și o-neacă timpuriu.

E dureros și prea ciudat
Nici nu mai stiu:nici ce,nici când
Imi amintesc doar c-ai plecat,
Iar eu de tine întrebând. 

Mi-e dor de cerul nesfârșit
Și de luna care tace
Care-a fost un "Te-am iubit"
Ce cu greu se mai reface.

Tânjesc după o șoaptă obosită
Care-mi se sparge la auz
Se repetă-i infinită
Si doar pe tine te acuz...

Și m-am oprit să caut ce-am pierdut
Fericirea mea călcată pe poteci murdare
Călcată de tine, eu nu te-am avut
Călcată de minciuni, călcată în picioare.

Zadarnică luptă sau război,ce-l port
Pierzând fără oprire in fața unei dorințe
Ce-mi intră sub piele, nu pot să o scot
Și-mi readuce imaginea a talei ființe.

Deageaba-mi mărginesc simțirea
Uiți s-o veghezi, și-acolo o-uiți
Și vine iute amăgirea,
Tu n-o cunoști, măcar s-o-asculți...

In gândurile mele se strecoară
Halucinând prostesc o fericire
Care cu timpul mă omoară
Eu tot aștept o amăgire...