Înc-o carte tot degeaba

Când se trage cortina

Când...
Când se termină în sfârșit piesa
Când teatrul este din nou gol
Cum obișnuia adesea,
Actorul și-a ieșit din rol.

Acum roșul covor lung
De la-intrarea grandioasă
Unde-obișnuiam s-ajung
S-a rupt...carpeta-i roasă.

Și casa mică de bilete
Și serile cu casa-nchisă
Și locurile mari complete
Acum intrarea-i interzisă...

Și holul lung,frumos și lat
Pe care-am pășit cumva întârziată
S-a murdărit, a fost uitat
Acum târziu e pentru plată.

Cabina plină de costume
Acum,ca și măsuța cu oglindă
E plină de praf și goală de renume
Căci a venit timpul ca și pe ea s-o prindă.

Și scena proaspăt lăcuită
Unde-am întârziat din nou s-apar
Doar de timp este umbrită
Și-aplauzele iar dispar...

Și eu, actriță-a vieții ponosite
Am întârziat să joc un rol
Și oameni primesc acum doar la morminte
Căci teatrul meu cel mic, a rămas tot gol...

Și iartă-mă viață pentru c-am crezut
Că te pot juca,la fel ca pe piese
Și iată-mă acum plângând ce-am pierdut
Căci și un actor din rol la final își iese...

Aici sunt în mijlocul scenei
Lamentându-mă și sperând ca lacrimi să-mi spele conștiința
Nu mi-am făcut spectatorii să zâmbească
Și să-mi arunce flori și recunoștința...

Am întârziat la spectacolul tău,viață...
Și-acum sunt simplu spectator
Cu privirea rece și sufletul de gheață
Am murit și eu, ca orice actor...

Teatrul l-am închis și cheia-am-aruncat-o
Și am întârziat să închid lumina
Și floarea ce mi-ai dat,pe veci am păstrat-o
Și pentru ultima dată viață...trage-mi cortina!