FIRUL VIETII

3

- Nu stiu daca fac fata unei retrairi a momentului cand am pornit din parcarea de la bloc...as prefera sa nu ma duc dupa dosar...mi-e dor de mama, sa nu ma intelegi gresit...o parte din mine vrea s-o revada, dar o alta parte simte ca nu are puterea sa se desparta din nou...nu acum...nu inca...

- Asta te framanta pe tine? De aceea ai fost in ultimele cateva seri mai retinuta? Oh, iubire scumpa, exclama el imbratisandu-ma cu dragoste...stii ca m-am speriat putin? Am crezut ca nu esti sigura suta la suta ca vrei sa faci si pasul asta...

- Sunt sigura, dragul meu, dar urmeaza sa ma intorc in Maramures, si simt ca nu pot...

- Draga mea, daca iti arat ceva, imi promiti ca nu te superi?

- Ar fi motive sa ma supar?

- Pana acum cateva minute, asa am crezut, dar acum nu mai cred.

S-a ridicat repede si s-a apropiat de calul lui, luand ceva din micul bagaj atarnat la saua calului, si s-a intors pe patura. S-a uitat direct in ochii mei, incercand sa-mi prinda prima impresie, apoi mi-a intins ceva fara sa-si dezlipeasca privirea de pe chipul meu.

- Cristian, ce este asta? am intrebat eu, coborand privirea spre obiectul pe care el mi l-a asezat in brate.

Cand am privit mai bine, am descoperit ca aveam in maini dosarul meu de la fostul liceu. Am ramas cateva clipe cu ochii pironiti pe numele de pe dosar. Emily Lara.

- Cum ai facut asta? am intrebat eu socata.

- Magie! Zambi el.

- Cristian, vorbesc serios!

- Mili, asa cum tu te-ai temut de ziua cand trebuia sa te intorci, asa m-am temut si eu. Luna ce-a trecut a fost foarte linistita, si sunt sigur ca inima ta e din ce in ce mai bine, si nu as fi vrut sa facem pasi inapoi in reuperarea ta, mai ales ca incepe scoala, un an destul de stresant, si nu am vrut sa te mai vad odata trecand prin ce ai trecut atunci...atunci am suferit odata cu tine, draga mea...m-a durut sufletul...

- Dar tot nu mi-ai spus cum ai facut?

- Stii ca tin legatura cu mama ta! Doar asa m-am inteles cu ea. Am vorbit cu ea cel putin saptamanal...

- Serios? Ai vorbit cu mama? De ce nu mi-ai spus?

- Emily, sopti el mangaindu-mi fata, nu am vrut sa aduc vorba despre mama ta. Pur si simplu. Daca tu nu ai vorbit despre ea, de ce sa vorbesc eu? Stiam de ce tu nu vrei. Autoaparare. Daca nu aduci vorba despre ea nu te doare. Asa-i? Dar asta nu inseamna ca eu sa nu ma tin de promisiune. Si acum, daca tot a venit vorba, pot sa iti spun ca mama ta e bine. Nu au fost urmari dupa ce am plecat noi. Cretinul ala, a bagat bine la cap ce i-am spus, adauga el cu voce joasa, incruntandu-se cand si-a amintit de tatal meu, apoi continua. Am discutat cu ea despre temerile mele, si a fost de acord cu mine. Trebuie sa fi protejata in privinta asta si a fost de acord sa iti scoata ea dosarul si sa mi-l trimita la adresa firmei, urmand sa ti-l dau cand cred eu de cuviinta. Am tot amanat fiindca nu am vrut sa zgandaresc jarul, dar intr-adevar, nu prea mai este timp. Nici nu iti poti inchipui cat de bine colaboram eu cu mama ta. Noi Fecioarele ne intelegem foarte bine, zambi el, imbratisandu-ma.

- Puteai totusi sa imi spui mai repede! M-ai fi scutit de stresul asta, am soptit eu...

- Am fost putin nesigur pe mine. Nu am fost sigur ce hotarasti. Puteai sa te razgandesti...se putea intampla sa vrei, totusi, sa iti termini liceul acolo...

M-am intins pe spate cu mainile sub cap, apoi i-am raspuns cu o alta intrebare:

- De ce mai ai indoieli? Nu esti sigur ca te iubesc?