FIRUL VIETII

6

- Du-te dupa ea! Mancam impreuna de acum inainte in fiecare seara. Vino, Emily...

Baby pleca capul suparata dar nu protesta ci se indrepta spre gradina sa o aduca pe Viola.

- Mili, trebuie sa inveti sa fi mai autoritara cu Baby, altfel o sa te conduca ea pe tine...rase el. Si sa nu cumva sa o ridici in brate. Multa vreme de acum inainte nu ai voie sa ridici greutati. Stii asta, nu? Ti-au spus la spital? E foarte periculos. Poate sa ti se redeschida ranile.

- Am inteles, domnule doctor. Imi dati voie sa urc sa ma schimb? Am spus eu razand.

- Urc si eu?

- Cred ca ma descurc si singura.

Am intrat in camera si m-am grabit sa imi schimb blugii stramti si tricoul cu ceva mai lejer apoi am coborat in camera de zi unde Cristian sedea pe canapea si isi tinea capul in maini. Nu a apucat sa-si schimbe pozitia. Mi-am dat seama ca era mult mai rau decat voia el sa se stie. Cand m-a auzit apropiindu-ma de el si-a ridicat brusc capul zambind stins. M-am asezat langa el si l-am imbratisat strans, si i-am luat fata in mainile mele.

- Cris, daca nu te dai batut vei gasi o solutie. Dar nu in seara asta. Esti mult prea suparat, mult prea frustrat...lasa sa treaca o noapte. Maine va fi mai bine.

- Da, maine va fi mai bine...imi lua mainile intr-ale sale eliberandu-si fata. Maine va fi mai bine...

Am servit cina. Maia chiar gatea excelent. Incepeam deja sa ma acomodez cu ea si cu fetele. Viola era o fata extrem de tacuta si docila. Nu comenta, nu vorbea neintrebata, si raspundea aproape monosilabic. Va trebui sa vorbesc cu ea. Nu era normal pentru o fata de varsta ei sa fie chiar atat de tacuta...

- Baby, azi nu mai e timp de spus povesti... sunt obosit si maine trebuie sa merg dis de dimineata la atelier, si Mili vine cu mine...deci trebuie sa doarma si ea.

- Multumesc pentru masa... am soptit eu ridicandu-ma, urmandu-l pe Cris.

- Sa va fie de bine...sopti Maia, simtind supararea fiului ei.

Am urcat in camera si l-am vazut intins de-a crestulul pe pat...

- Of ce zi! Spuse el rasucindu-se spre mine. Hai la somn. Vreau sa te strang in brate...

Mi-am luat pijamaua si m-am bagat sub plapuma usoara alaturi de el. M-a strans in brate si si-a ingropat o clipa fata in parul meu.

- Stii ca as face dragoste cu tine in seara asta... imi sopti el la ureche, infiorandu-ma...

- Ce te opreste? L-am intrebat eu cu indrazneala...

- Ce ma opreste? Vreau sa fiu sigur ca esti vindecata. Ca nu iti fac nici un rau...ca nu imi va parea rau...ma tem ca te-as vedea suferind din nou...si vreau sa fie perfect...vreau sa iti ramana in minte toata viata, noaptea noastra...daca miercuri doctorul imi spune ca e totul bine, nu mai scapi...sopti el strangandu-ma si mai tare langa el. Nici nu iti inchipui cat astept...nici nu iti inchipui de cate ori mi te-am inchipuit goala in bratele mele...din prima seara de cand te-am vazut...dar nu mi te-am inchipuit aici in patul asta. In cu totul alta parte...si acolo vreau sa te duc...

- De ce nu in patul asta? am intrebat eu. A fost altcineva aici? Am scapat intrebarea fara sa ma gandesc ca nu era momentul, stiind in ce stare de spirit era el.

- Si daca ar fi fost? Intreba el mijindu-si ochii.

- Doar am vrut sa stiu. Din curiozitate...