Tema pentru acasă - Nicolae Dabija

50. II. Ţigările lui Dumnezeu

„Ava Paesius îşi ducea viaţa retras într-un pustiu nemărginit. Venind la el Ava Ioan, superiorul unei mari mănăstiri cu mulţi monahi, l-a cercetat ca pe un vechi frate, cum şi-a petrecut toţi aceşti patruzeci de ani, de când, despărţiţi de lume, n-a mai fost tulburat de niciun frate în pustiu.

Soarele, a răspuns el, nu m-a văzut niciodată mâncând.Şi nici pe mine mâniat, a replicat celălalt."Sfântul Ioan Casian

Înainte de Zarianka părintele Ioan Florenski fu repartizat la Ciornâi Potok, lagărul pentru criminali de drept comun de lângă Obi.

Preotul nimeri în ţarcul fiarelor: asasini, violatori, cuţitari, hoţi, complotişti, delincvenţi, contrabandişti, escroci, trişori, paricizi, psihopaţi, pungaşi, canibali.

Când a fost împins în baracă, un tip care arăta ca un camion, i-a zis:

Popo, tu vei dormi lângă hârdău.

Baraca, iar în ea erau peste o sută de deţinuţi, tăcută ca un cimitir, se prefăcu că nu aude.

Pricepu că el e starostele şi nu avea niciun rost să nu i se supună. Acesta era, cum avea să afle mai târziu, Grişa Piterski, celebrul hoţ în lege şi asasin notoriu. El avea o cabină separată din scânduri în capătul barăcii.

Abia îşi puse bocceaua pe patul cel mai de jos dintr-un corp de patru priciuri, că „mahărul" se apropie de el şi îi spuse:

Am o propunere: să facem schimb de ţoale. Ce zici?

Şi-i dezbrăcă aproape cu sila rasa de preot încă bună, pe care Grişa o îmbrăcă în rumoarea veselă a celorlalţi.

Să-mi spuneţi „sfinţia voastră", se adresă el înveselit camarazilor săi, coborând mâna peste creştetele unora dintre ciracii din preajmă, ca să-i „binecuvânteze".

Într-o după-amiază de duminică, deţinuţii se plictiseau. Grişa Piterski s-a apropiat de preot şi i-a zis oţărât:

Popo, stai şi molfăi cu ochii închişi toată ziua, semn că te rogi în draci. Văd că vrei să ajungi în rai fără noi. Şi m-am gândit: n-ai putea să-l rogi pe Dumnezeul acesta al tău să ne trimită nişte ţigări, că noi murim dacă nu fumăm. N-am tras fum în mine de patru luni de zile. Iar aista, Dumnezeu, cum îi zici, ne lasă să murim.

Părintele Ioan ştia şi el: râul Obi era îngheţat şi de mai multe luni de zile nici un vapor nu ajunsese până la ei. Pe cel cu ţigări îl surprinse iarna pe drum.

Roagă-te pentru ce ţi-am spus, insistă barosanul. Nu fi egoist şi te ruga doar pentru tine, pentru ca să-ţi pregătească Dumnezeu un loc în rai, care, vezi, să nu mai fie lângă hârdău ca aici.

Părintele Ioan le propuse pe un ton calm, ca la Bezbojenka:

Să ne rugăm cu toţii...

Nu! Fă-o fără noi, i-a spus Grişa, şi se îndreptă către cabina sa din fundul barăcii.

Clericul se aşeză în genunchi şi începu să se roage:

Sunt mic, Doamne, şi păcătos. N-am îndrăznit niciodată se te rog ceva pentru mine, nevrednicul. Doamne, trimite-le nefericiţilor acestora ţigările „Belomor-kanal", ca să nu se creadă uitaţi de tine. Doamne, îndrăznesc să cred că aceşti năpăstuiţi, trăgând în piept fumul de ţigară, îşi vor aminti de tine. Ştiu că vina mea e de neiertat, pentru că fumatul e un păcat, iar eu te rog să-i ajuţi pe aceşti oameni să păcătuiască. Dar chinul lor este fără margini şi numai tu poţi să mai scazi din el...