Frumuseţe periculoasă

Capitolul 13

    Din perspectiva lui Mark:

-Taci dracului din gura daca nu sti despre ce vorbesti. Ca tot erai curios: tanti Kathrine de care zici tu e nenorocita de maicamea naturala care mi-a vandut gogosi sperand sa o ajut sa-l prind pe tata. Adica ce mama normala nu ar cere sa se intalneasca ca fica ei dupa 14 ani, cerandu-i sa o ajute sa-i prinda sotul mafiot? Care nu cumva sa-si insele amantu'! imi latra cu nervi Tris, cuvintele in fata.
  Vad cum venele de la tampla ii zvagnesc, vad cum incheieturile mainilor i s-au albit, din cauza strangerii pumnilor. Fata ii este trasata de o perdea dura, cu sprancenele unite si gura stransa intr-o mititica linie dreapta. As vrea sa-i spun ca stiu, ca eu am stiut dintotdeauna, dar nu ma va ierta niciodata. Seamana leit ca tatal ei. Are ochi albastri, la fel ca el, are aceeasi culoare deschisa a parului, pana si temperamentul ei este exact ca a lui Edilio. Dar nu pot decat sa o mint in continuare, nu ma pot certa cu ea tocmai acum. Ma innebuneste atunci cand imi zambeste cu zambetul ala strengar si ma enerveaza la maxim cand sta cu James.
  -Aha...vad ca iti place bratara de la mine. zic afisandu-mi cel mai nevinovat zambet si aratand spre mana ei.
  Se relaxeaza instantaneu si se aseaza pe un scaun.
  -A, da imi place. murmura ea dupa care rauri de lacrimi ii inunda fata.
  Ochii ei albastri sunt impodobiti cu lacrimi migdalate, scontandu-le mai mult in evidenta culoarea. Mici suspine ii scapa printe buzele suptiri, lipsite de culoare. Ma apropii de ea si o strang in brate, lasand-o sa planga pe pieptul meu.
  -Shhh....
Sunt un prost. De ce trebuia eu sa o intreb de Kathrine? Cel putin nu a spus ceva despre mine, pana acum.

  Din perspectiva lui Tris:

Lacrimile imi curgeau siroaie, udand tricoul lui Mark. De ce plang? Doare. De ce doare? Pentru ca-mi pasa. Imi pasa prea mult de persoane gresite. Macar mai exista Mark si James la care sa tin, iar ei nu m-ar rani niciodata, cel putin in cazul unuia nu din nou. Sper ca Mark sa nu ma lase balta.
  -Imi pare rau, Tris. Nu ar fi trebuit sa te intreb. imi sopteste Mark inca tinandu-ma in brate.
  -Nu este vina ta, nu aveai de unde sa stii. ii raspund ridicand capul si uitandu-ma in ochii lui.
  Negrul acela intens era acum spalacit si trist. Ochii lui emanau vina si cunoastere, insa au disparut din campul meu vizual atunci cand am stranutat.
  -Sanatate. Deja ai racit? intreaba Mark, vrand sa mai destinda atmosfera.
  -Neah..., sistemul meu imunitar e foarte bine pus la punct. raspund, zambindu-i dulce.
  -Oh, asta n-am mai stiut-o. Ce-ti mai face umarul?
  -Mai inteapa el cateodata, dar trece. Al tau?
  -Mai ceva ca imunitatea ta. Ce zici de un film?
  -Mi-e silica sa ma duc in living. spun afisand o fata de catelus plouat.
  -Da sigur. Atunci ma uit singur. Pa-pa! zice si iese din bucatarie.
  Oftez prelung dupa care ma indrept cu pasi mici spre living. Plictiseala-i mare. Un glas rastit ma obliga sa ma opresc si sa ascult. Normal, sunt o curioasa. Ma apropii tiptil de usa camerei unde intrase Mark si-mi lipesc urechea de aceasta.
  -Nu ma intereseaza, eu nu conving pe nimeni. Nu-mi pasa ce crede....da da sigur....nu....nu oblig pe nimeni. Sa o iau cu forta?! Nenorocit imbecil ce esti nu fac nimic...spune cu un glas taios, care ar reusi fara probleme sa taie in lemn. Nu mai auzeam nimic. Ma sprijin mai tare cu urechea incercand sa disting ceva. Nimic. Deodata usa s-a deschis brusc, facandu-ma sa ma dezichilibrez si sa cad. Inainte ca podeaua sa ma imbratiseze doua maini puternice ma prind si ma pun pe picioare. In fata mea sta un Mark incruntat, cu mainile incrucisate la piept si batand ritmul cu piciorul.
  -Ascultai cumva la usa? intreaba suspicios.
  -Ăăă...nu...zic eu si ma indrept brusc. Ce te face sa crezi asta?
  -A nu stiu, nu credeam ca a sta aplecata, cu capul lipit de usa este un nou exercitiu sau ceva. spune Mark uitandu-se urat la mine.
  -E un nou exercitiu de karate,ti se intind mai mult articulatiile, daca vrei te invat. spun afisand un zambet nevinovat.
  -Lasa altadata, acum vino sa ma ajuti sa-mi schimb bandajul la mana.
  -Si filmul?
  -Dupa, acum hai odata...adu' ce-ti trebuie.
  -Ai noroc, daca nu eram eu de vina nu primeai tu asa favoruri. spun si scot limba la el, rotindu-ma pe calcaie si iesind din camera.

  Ma intorc in sufragerie cu trusa de prim ajutor in mana.Ma uit dupa Mark si-l observ stand cu fundul de masa joasa din mijloc. Ughh de ce nu sta si el pe canapea ca un om normal? De fapt stai, cand a fost el normal? Ma apropii de el si trantesc trusa langa el, pe masa, facandu-l sa tresara.
  -Heiii...m-ai speriat. tipa el la mine precum un copil de cinci ani.
  -Ups...imi pare rau. Stai... de fapt nu-mi pare.
  -Ugh...unde ti-ai pierdut bunele maniere? Prin cateterele de la spital?
  -Dar tu unde ti-ai ascuns normalitatea? In tomberon? Probabil ai uitat unde au pus-o. zic facand o fata gen "pe cine pacalesti".
  -Dar ce e asa anormal? intreaba uimit.
  -Faptul ca stai pe o masa joasa de sticla in mijlocul sufrageriei si in jurul tau se afla o canapea goala si fotolii, nu-ti sugereaza nimic? 
  -Aaaa...nu normal ca nu. Sunt cat se poate de normal. zice el imbufnat si-si da tricoul jos.
  Ma uit parca in transa la abdomenul lui lucrat, cu ochii iesiti din orbite. Urasc cand face asta, adica orice fata se uita asa, nu?
  -Ha...si tu te consideri normala? Uite cum te uiti la mine, zici ca vrei sa ma mananci, ma sperii! zice el imbratisandu-se.
  -Ce?! Hei nu sunt eu aia care se dezbraca cand ii vine. spun aruncandu-i inapoi tricoul.
  -Trebuie sa ma bandajezi in caz ca ai uitat.
  -Ă da...la un umar, nu e ca si cum deabia ai facut o operatie de transplant de plamani si trebuie sa-ti vad intreg abdomenul. zic exasperata.
  -Nu mai face nazuri ca stiu eu ca-ti place ce vezi. zice dand din sprancene.
  -Mai zi ceva si te bandajezi singur. zic printre dinti.
  -Gata, gata tac boss. zice si isi mimeaza un fermoar la gura.
  Multumita ma pozitionez mai aproape de el si incep sa-l bandajez, incercand sa nu ma mai holbez.
  Termin de sters rana si ma aplec ca sa pot sa-i infasor tifonul mai bine in jurul umarului. Ma prinde de brat cu mana sanatoasa, oprindu-ma exact la nivelul fetei lui. Ma uit atent in ochii lui negri care si-au recapatat intunecimea misterioasa. Inima incepe sa bata mai repede, iar stomacul incepu-se sa ma doara. Se apropie mai mult de mine, fetele noastre fiind la 10 centimetri una de alta. Il observ cum isi muta privirea de la ochi mei la buze, inghitind in sec. Imi strang pumnii agitata, incercand sa-mi incalzesc mainile inexplicabil de reci. Micsoreaza mai mult distanta, facandu-mi inima sa iasa din piept. Nasurile noastre mai aveau un pic si se atingeau. Mana lui imi atinge linia maxilarului, trimitandu-mi fiori pe sira spinarii. Imi trage capul mai aproape, iar eu imi inchid ochii. Ii simteam respiratia mentolata pe buzele mele.
  Brusc luminele clipocesc de doua ori, dupa care se stig complet.

  Buna lumeee! Ce mai faceti? Stiu ca e um pic sacaitoare ciondareala dintre cei doi,dar daca nu e nu prea apare scanteia. Nu va dau nici un spoiler! Hihiii. Multumesc ca-mi cititi cartea. Incepe actiune in linie daca nu de la urmatorul capitol, de la celalalt.  Sper ca nu postez prea repede, dar nici prea incet. Oricum urasc liceul!!!
  Mare dreptate avea george bacovia in poezia lui cu titlul "liceu". Suna ceva de genul:

"Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare..."

  Angela daca citesti asta sti la ce ma refer.(stie ea la cine ma refer :)) )
  Va iubesc pe toti!!! <3
  Pe capitolul urmator >:D<
Ciao
Goodby
Pa-pa
sorry...