Frumuseţe periculoasă

Capitolul 10

  -Ce mai vrei? intreb incrucisandu-mi mainile la piept. 

  -Uite Tris. Imi pare rau ca te-am mintit atatia ani. Imi pare rau sa a trebuit sa afli asa, chiar imi pare rau, dar iti jur pe ce vrei tu ca tot ce am spus la spital a fost adevarat. Fiecare cuvintel. Tris te-am iubit si inca o mai fac, inca o mai facem. Adica eu...noi, nu stiu...spune si ofteaza scuturand din cap.

  -Da ma iubiti, dar asta nu poate sterge cu buretele ce ati facut. Te astepti sa trec usor peste, cand aflu ca asa zisii parinti ai mei adoptivi m-au mintit timp de 12 ani. Pentru numele lui Dumnezeu sunt 12 ani! A si toate cadourile scumpe pe care le-am primit, chiar si masina, de la cine sunt? De la mama? Nici nu merita sa-i zic asa, atunci cand ma lasa pe mana unor straini. pufnesc nervoasa. 

  - Daca iti spun o sa ma asculti pana la capat? 

  -Bine. oftez plictisita deja de minciuni si baliverne.

  -Eu si Agatha ti-am cumparat masina si chiar speram ca o s-o pastrezi. Acum asculta-ma cu atentie. 

  -De parca as avea de ales.

  -Mhm...noi, eu si Agata o sa ne mutam. Nu o sa mai locuim cu tine, deoarece mama ta, Kathrine, ne-a ordonat sa nu mai locuim aici. Este dezamagita de noi, deoarece ai fost impuscata, iar noi nu am avut destula grija de tine si te-am dus intr-un loc periculos. Nu vreau sa-ti faci griji, esti in deplina siguranta. Mama ta a pus mai multi agenti sa aiba grija de tine. Sunt profesionisti si nu ai de unde sa stii care sunt. Vei sta aici pana ajunge Kathrine. Ea nu a putut ajunge pentru ca e plecata in...

  -Ok gata. Opreste-te. Mi-a ajuns. Nu mai vreau sa aud nimic despre agenti, mama si nici de voi. Chiar mi-a ajuns. spun iesind in fuga din camera. 

  Ma indrept grabita in camera mea, unde trantesc usa in urma mea, incepand sa plang. De ce? Nu stiu. Am avut si zile mai proaste. Insa sa afli ca ai fost mintit 12 ani de catre niste persoane dragi tie, pe care le-ai iubit de prima oara, la intrece pe toate. Deci deacum sunt lecuita, nu mai las pe nimeni sa se mai apropie de mine. 

  Intru in dressing de unde aleg o bluza la intamplare si imi sterg lacrimile cu aceasta. Ma las incet pe perete, ajungand pana la urma in genunchi. Ma opresc brusc din plans, tragand lacoma o gura de aer. Imi sterg lacrimile ramase si ma ridic nervoasa, indreptandu-ma spre dupapuri. Incep sa scormonesc printre rafturi scontand si arucand cat colo toate hainele colorate, toate hainele de culori vii. Deja imi este sila de culoare, nu mai vreau nimic care sa-mi aduca aminte de zilele din trecut. Franta de oboseala, las asa, numai haine si accesorii imprastiate pe jos, imi aleg o pereche de blugi negri taiati si un maieu tot negru si ma bag la dus. Nu-mi pasa ce o sa zica lumea cand o sa-mi vada dressing-ul oricum nu mai pun un pas acolo. 

  Apa calie imi picura pe spate facandu-ma sa tremur, insa nu ma indepartez si nici nu schimb temperatura apei. Raman acolo, nu-mi pasa daca racesc, oricum nimanui nu-i pasa. Bandajul de la umar mi se inmuiase, nu-l dadusem jos, nu aveam degand sa ma holbez tot timpul la rana. Mici ace imi inpungeau umarul, dar nu le bagam in seama, eram bloca in ganduri stranii. Anumite imagini din seara prcedenta imi incetosau gandurile deja tulburi. Am strand din ochi, inabusind un tipat de teama, atunci cand sunetul glontului sa facut auzit in mintea mea. Deja inghetata, ies de la dus imbracandu-ma. In timp ce imi uscam parul, ma uitam in olinda. Nu aratam a om inpuscat. Aveam doar niste cearcane adanci, probabil din cauza nesomnului si eram putin palida la fata, dar asta poate fi din cauza frigului. Inca inghetata, imi caut in camera un hanorac pe care-l am de la James. Intr-un final il gasesc, este negru, cam tocit, dar tine de cald. In timp ce ma imracam mi-am adus aminte de Mark. Pe unde umbla aerianul asta? Atunci un gand mi-a fulgerat mintea. Daca patise ceva? Daca o fi ranit? Ingrijorata imi caut telefonul, prin toate dezordinea din camera si il sun.