Capitolul 49

10.2K 546 13
                                    

Era aproape 7 pm, trecuseră aproape cinci ore de când nu știam nimic despre Sofia, nu o sunasem pentru că nu voiam să creadă că am dat-o dispărută, așteptam să vină ea din propria inițiativă. Dacă știam că-mi va face atât de multe probleme, renunțam la moștenire. Sofia era o bătaie de cap, exact de asta nu aveam nevoie.

Nu puteam să stau liniștit că nu știu unde e nebuna, așa că am sunat-o pe Darla.

- Unde e Sofia?

- Ai noroc că ți-am răspuns la telefon, nu aveam de gând să o fac. Nu sunt dădaca ei, nu știu unde e. Nu e cu tine?

- Dacă mai era cu mine te mai întrebam unde e Sofia?

- Probleme în paradis?

- Darla, nu am chef de glumele tale tâmpite. Zi-mi doar dacă știi unde e Sofia, și-a făcut bagajul și a plecat.

- Și nu am fost de față? întrebă ea cu un entuziasm ieșit din comun, evident se bucura.

- Nici nu știu de ce te-am sunat, e clar că ești nebună!

- Fraiere, mă bucur că a plecat din casa aceea și și-a dat seama ce fel de om ești. Mă mir că a rezistat și până acum alături de tine.

Mă călca pe coadă și nu aveam să îi mai iert nimic.

- Fii atentă, dacă nu mă ajuți să o găsesc pe Sofia sau să-mi spui unde e, am să vorbesc cu Henry, față în față, chit că am să-mi pierd prietenia cu el, nu îmi pasă, atâta timp cât știu că tu vei suferi!

- Împuțitule! Cine te crezi să mă ameninți?

- Darla, nu uita cu cine vorbești. Așa că ai face bine să-mi spui dacă știi ceva despre Sofia, altfel..

- Nu știu nimic, am să o sun să aflu unde e și te anunț.

- Așa îmi place, te-ai îmblânzit sălbatico!

Îmi închisese telefonul în nas, dar măcar știam că va încerca să dea de Sofia. S-a rezolvat problema! O voi pune pe Darla să o aducă acasă, să o convingă să se întoarcă. Și nu va mai trebui să o fac eu. A fost mai simplu decât aș fi crezut.

Darla mă sună după o jumătate de oră, iar eu ca un tâmpit am stat lipit de telefon, în bucătărie.

- Da?

- Nu e acasă, nu e la mine. Nu știe nimeni unde e, am mai sunat și din colegii ei de la facultate, dar nimeni nu știe nimic.

- Dar nu ți-a răspuns la telefon?

- Nu, îl are închis, sun-o și tu să te convingi!

- Dacă mă minți Darla, ai să regreți.

- Mai încetează cu amenințările, crezi că sunt fraieră? Nu am dat de ea și chiar nu știu unde poate fi. Am sunat până la și mătușa ei, Jennifer, dar nici ea nu știe, deși ele nu păstrează legătura foarte mult, am crezut că i-a trecut prin cap să meargă la ea, dar zice că nu a vorbit cu ea de la nuntă.

- La naiba! Unde ar putea fi?

- Dacă știu ceva te sun, mă îngrijorează faptul că nimeni nu știe unde e. Ia, stai, i-ai făcut ceva? Nenorocitule, dacă ai atins-o și cu un singur deget, pe cuvânt că te..

- Calmează-te! Nu i-am făcut nimic, nici nu am văzut-o de ieri.

- Doar să aflu că i-ai făcut ceva, că nu știu de ce sunt în stare.

- Dacă afli ceva, sună-mă! I-am închis telefonul în nas, nu aveam chef de prostiile ei și de amenințările ei stupide.

Jorge. Cum nu mă gândisem înainte, era cu siguranță la Jorge.

O zi poate schimba totulWhere stories live. Discover now