O zi poate schimba totul

Capitolul 5

La ce era să mă gândesc? Chiar nu aveam de gând să mă mărit cu bărbatul, care mi-a rănit sentimentele şi şi-a bătut joc de mine. Nu eram o fire răzbunătoare, dar acum îmi plăcea să văd că depinde de mine. Eu eram cea importantă.

- Avem trei luni la dispoziție să ne organizăm nunta, iar lumea trebuie să ne vadă împreună. Şi aşa va fi suspect.

Gândeşte, gândeşte Sofia! Eram pusă sub presiune...nu era corect! Dar ce aveam de pierdut? Trebuia să fac asta, pentru doamna Audrey, pentru memoria ei, pentru că mă rugase. Deşi nu cred că eu şi Anthony vom avea o relație de dragoste, cum spunea ea în scrisoare. Dar eu voi rămâne şi cu casa şi cu un loc de muncă. Sună excelent!

- Ok. Să o facem, dar am nişte condiții şi eu.

- Sigur, mi-a zâmbit el, ca şi cum s-ar fi aşteptat la asta.

Trebuia să pun nişte reguli, bineînțeles că nu le gândisem foarte mult.

- Fiecare îşi vede de intimitatea lui, fără să spună cuiva adevărul. Dacă mergi la diferite femei, am accentuat cuvântul fără să vreau. Nu doresc să apari pe prima pagină a ziarelor de scandal. Fără alcool, fără afaceri misterioase şi alte datorii. O să lucrezi la firmă şi în proiectul cu filmul. Fără apariții indecente şi o să facem lucrurile aşa cum eu voi spune.

Era o pledoarie corectă, trebuia să-l fac cumva să se lase de prostii, asta fusese dorința bunicii lui.

- Cum vrei tu. Sunt de acord, îmi zâmbi el, părea sincer şi chiar încântat. Eu vreau doar banii! Iar după divorț, nici nu va trebui să ne mai vorbim, dacă nu vrei.

Ia auzi, după ce îi fac o favoare, nici nu va vrea să mai audă de mine.

- Stai liniştit, eu am bunul-simț!

- M-am liniştit, râse el, mulțumesc! Era aşa un ipocrit ironic şi nesuferit! Alte condiții? mă întrebă el clipind.

- Ah, da! Nu sunt nevoită să-ți gătesc, spăl, calc sau să fac curățenie!

- Am înțeles, era amuzat de atitudinea mea, dar nu aveam de gând să-l las să mă mai calce în picioare, a fost destul o singură dată! Altceva? mă privi el.

- Atât!

- Bine. Eu am o singură condiție, îmi zise el privindu-mă fix în ochi.

Ce condiție putea să aibă, pe deasupra că accept, mai are şi tupeu!

- Care?

- Să nu te îndrăgosteşti de mine! zâmbi fără să-şi arate dinții albi.

Ia auzi la el!

- Ha! HA! Stai liniştit, asta nu se va întâmpla!

- Să nu-mi spui că nu te-am avertizat, se ridică şi păşi spre frigider, care era în stânga mobilierului de bucătărie. Luă din el o sticlă cu apă şi băuse.

- Mulțumesc pentru preocupare, eram ironică.

Nu-mi venea să cred cât de ipocrit putea să fie, mă lua peste picior. Pentru el nici nu conta ce îmi făcuse acum doi ani, se prefăcea cu neruşinare că nu ştie.

- Aici locuieşti? am întrebat eu pe un ton calm.

- Momentan, da. E apartamentul unui prieten.

- Cred că ar trebui să plec! M-am ridicat de pe fotoliu, dar el mă prinse de mână, am înghițit saliva, aproape înecându-mă. Atingerea lui îmi dădea fiori, dar de teamă. Asta era, îmi era frică să fiu singură cu el. Îmi făcuse atât de mult rău! Mi-am întors privirea spre el, iar apoi mi-a dat drumul la mână.