Karen_Eirene

    Hei... e primul anunț pe care-l fac aici. Îmi închipui că persoanele care mă urmăresc de ceva timp știu că eu nu ofer aici detalii semnificative despre mine. Am decis să fac o excepție, întrucât vreau ca (,) cuvintele mele să ajungă la suflete ce îmi împărtășesc gândirea nocivă. 
          	
          	    Ieri am crezut că nu voi mai fi. Faptul că am trecut pe culoarea verde a semaforului, mi-a accentuat șocul ce l-am avut când o mașină s-a apropiat de mine, fără intenția de-a încetini. Iar ceea ce părea o fracțiune, a părut... mult. Prea mult. M-am resemnat, mi-am spus că n-are rost să mă mișc. Tot în acel interval am simțit că... am fost împinsă.
          	
          	    Știu că pare ireal, însă mașina respectivă se afla la aproximativ un metru de mine, și nici măcar după aceea nu a încetinit. A gonit la fel de repede cum a apărut. Dacă vedeam într-un film o astfel de scenă, nu-mi părea credibilă.
          	
          	    Ajunsă acasă, am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu. Eram... în viață. A fost ca o revelație să sesizez cât suntem de fragili. Întâmplarea mi-a stârnit dorința după o schimbare. Motivația mea e o sămânță, însă cândva n-a fost decât un gol agasant în locul ei.
          	
          	    Dacă cineva care tocmai ce a citit asta se confruntă cu stimă de sine scăzută sau gânduri distructive, sunt aici pentru a-i spune că nu e singur/ă. Undeva, dincolo de norii pe care îi vedem cu ochiul liber, de toate galaxiile nedescoperite încă, există Cineva care iubește. Cineva pentru care contăm, chiar și atunci când pare că nimeni nu dă vreun atom pe ființa noastră – nici măcar noi înșine.
          	
          	    Sunteți neprețuiți și nu-mi doresc să experimentați ceva similar pentru a înțelege asta. Sunteți puternici, iar singurul lucru ce vă poate limita, este mintea voastră.
          	
          	   Aș fi scris mai mult dacă n-aveam limită de caractere. =))))))
          	
rebeca-m-sheer

@Karen_Eirene  Mă bucur să aflu asta. Îți doresc să te bucuri de o relație tot mai profundă cu El. Mulțumesc la fel ❤
Reply

Karen_Eirene

@nemesisnewman Cu sinceritate îți zic, chiar simt că am învățat ceva din experiența de mai sus. Îți mulțumesc pentru gândurile tale și fiindcă ești aici! ❤️
Reply

Karen_Eirene

@DenisaLauren Îmi pare extrem de rău să aflu despre ceea ce ți s-a întâmplat! Într-adevăr, într-o secundă se pot desfășura o grămadă de momente neplăcute sau ale căror repercusiuni să dureze o perioadă îndelungată de timp. Sper din suflet că și tu ești bine acum și îmi doresc ca ziua de azi să se remarce frumos pentru tine. Te îmbrățișez. ❤️

damariArt

Bună, frumoasa mea prietenă!
          Îți mulțumesc pentru steluțe! Nu cred că am spus-o până acum, dar vreau să știi că îți ador descrierea de la profil și modul cum scrii! Mă regăsesc aproape în totalitate prin ochii tăi. Te xonsider una din cele mai inteligente și interesante fete de pe aplicația asta. Dacă ai întrebări, sugestii sau nevoie să te sfătuiești cu cineva, îți stau mereu la dispoziție! Te îmbrățișez, scumpa mea!❤️

damariArt

@damariArt Nu-i nicio problemă! Mă bucur că te-ai întors! Te îmbrățișez, pisicul meu frumos!❤️❤️
Reply

Karen_Eirene

@damariArt Saluuut! ✨ 
            Îmi pare nespus de rău deoarece ți-am zărit mesajul strălucitor pe care mi l-ai lăsat aici, pe panou, după atât timp. Nu ai pentru ce să-mi mulțumești! Deși am luat în ultimul timp o mică pauză de la Wattpad, zilele acestea mi-am propus să mă întorc, iar lucrarea ta să știi că îmi doresc enorm să o continui. Și chiar asta voi face, îți promit. ❤️❤️ Mă bucur să știu că te regăsești în cuvintele pe care le-am înșirat în descrierea profilului meu! De asemenea, îți mulțumesc din întreaga inimă pentru ceea ce mi-ai scris, pentru amabilitatea ta uluitoare! Cu sinceritate îți spun... mi-ai făcut ziua mai frumoasă. ❤️
            Și eu te îmbrățișez cu drag! ✨❤️
Reply

diamondstories12

De-o amară vreme am tânjit să-ți mâzgălesc panoul, cu paragrafele mele de simțiri, dar mai tot timpul mi-am lăsat dorul strivit sub talpa anxietății. Am alunecat printre mii de motive  inventate chiar de propria mea minte cârcotașă și n-am îndrăznit, chiar dacă uneori lipsa ta a fost o eternitate de goliciune în interiorul meu...♡ 
          
          Am tot bâjbâit pe aici în căutare de vreun semn. 
          Și-am început să-mi îmbăiez unele momente cu o îngrijorare naivă și absurdă. În acele clipe lungi de căutare, îți mai găseam uneori urmele și n-am idee cum s-o spun altfel, încât să nu pară atât de ciudat și ireal, am simțit cum mi se umple inima de bucurie... ♡ 
          
          Poate pare irațional și nebunec, dar am simțit că ai pățit ceva sentimental. Am perceput după micile tale urme pe care le-ai strecurat subtil pe aici și cu toate reținerile mele am îndrăznit ați spune, cu toată încărcătura aceasta de nebunie.♡
          
          Ești cea mai însemnată persoană pe care am întâlnit-o aici și care mi-a amintit că mai există și suflete sublime în lumea asta mare. Ești ființa care m-a motivat, cu toată profunzimea cuvintelor sale și mi-a arătat cât de vastă poate fi arta scrisului. Ești tot cea ce înseamnă frumosul în toată splendoarea lui și chiar dacă realitatea de după ecrane ne face străine, aici avem dreptul să ne simțit într-o legătură de prietenie.♡
          
          Îți doresc ca toată această perioadă grea să fie la picioarele tale, pentru că meriți să zâmbești, meriți să te bucuri cu tot adâncul sufletului și meriți să strălucești cu toată frumusețea interiorului tău. ♡
          
          Și poate cine știe mai vedem ce trăiri savurează Ares și Hermione în următorul capitol.♡
          
Karen_Eirene

@diamondstories12
            Îmi cer iertare deoarece îți zăresc mesajul sublim după atât timp... Deși pare imatur, cred că mi-ar fi plăcut să te poți strecura în mintea mea doar pentru o secundă. Nu pentru a vedea partea urâtă din ea, ci pentru a percepe prin acea dezordine ceea ce voi încerca eu să aștern aici – ce simt e dincolo de abilitatea de a mă exprima. 
            
            Prezența ta mi-a confirmat de nenumărate ori faptul că poate nu sunt atât de neînsemnată pe cât mă cred sau că ce scriu poate nu sunt niște baliverne. Presupun că cel mai proeminent lucru pe care îl am în comun cu Hermione e acela că amândouă credem imprudent în faptul că putem înota într-un ocean infinit, excluzând posibilitatea de a ne îneca. 
            
            Nu știu cum de ai reușit să conștientizezi că nu treceam printr-o perioadă foarte în regulă, însă dacă există ceva ce știu pe deplin, e faptul că m-ai trezit. Poate din amorțire sau din îngheț, cert e că ai făcut-o atât de adânc, încât... mi-au dat lacrimile. Nu mi-e ușor să-ți mărturisesc acest amănunt, dar... am făcut-o pentru a-ți arăta că și tu ești înzecit însemnată pentru mine. 
            
            Deși nu am comunicat decât prin intermediul lucrărilor noastre, cu sinceritate îți spun că te consider o prietenă, un suflet special, posibil limitat de vastitatea minusculă a lumii în care trăiește. De aceea a ales calea nemuririi. A ales să creeze artă și să devină artă, să-și făurească propriul univers al cuvintelor din profunzimea infinită pe care-o emană, ce pur și simplu nu mai încăpea în lumea "reală". Am fosit ghilimele deoarece sunt totuși de părere că aceasta e realitatea – scriind. Iar tu... strălucești. Atât de tare, încât ai ajuns să întreci de mult limitele profunzimii. ❤️
            
            Îți mulțumesc enorm pentru mesajul tău de mai sus! Îți promit că îl voi purta și-n inimă, nu doar aici, pe Wattpad. Cât despre anxietatea menționată mai sus, te rog, nu ai de ce simți asta. Mă bucură prezența ta. ❤️
            
            Mă scuz pentru cât am scris și sper din suflet că ești bine. ❤️
            
Reply

JeniferJennauthor

Crăciun fericit, minune! ❤

Karen_Eirene

@JeniferJennauthor ❤️CRĂCIUN FERICIT!! ❤️ Sper cu fiecare părticică din mine că ești bine și să ai parte de cele mai frumoase si strălucitoare sărbători, să radiezi, să scrii, să fii tu întotdeauna, să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară. ✨
Reply

vampskiz

Ho ho ho! 
          Ah, stai puțin că s-a greșit personajul. Știi cum este, anul acesta ca în fiecare an, numai Moș Crăciun și Crăciunițele sunt la putere. Dar mie îmi place de Grinch, divin personaj. Hai să-ți spun cum am furat eu Crăciunul, îți va plăcea! 
          
          Am adăugat în brad multă motivație, inspirație, înțelepciune, calmare, talent, strictul necesar pentru ca 2022 să fie anul în care tu să strălucești. Mai dă-i una bradului dacă face fițe, te rog. Și nu uita că trebuie să fii tu însuți pentru ca 2022 să funcționeze. 
          
          Si hai să-ți spun ce am furat. Cadourile pline de stres, furie, tristețe, teama că totul nu va fi bine, răutatea, viclenia și orice altceva care ți-ar putea strica acest an. Haide, haide! Vezi că se poate, pui de om, să zâmbești și să lupți pentru tine. 
          
          Fie ca 2022 să-ți aducă în suflet cele mai frumoase amintiri de neuitat! ❤
          
Karen_Eirene

@vampskiz Te îmbrățișez cu drag! ❤️❤️✨
Reply

vampskiz

@Karen_Eirene nu-i nimic, totuși contează că s-a văzut remarcat. Mă bucur că am reușit —dacă am reușit– să-ți pun un zâmbet sincer pe buze. ❤
            Mulțumesc frumos, scumpa! Asemenea îți doresc și eu ție, anul ce vine să-ți aducă numai împlinire în suflet! Sărbători fericite alături de cei dragi! Te pup! ❤❤
Reply

Karen_Eirene

@vampskiz ❤️ C r ă c i u n  F e r i c i t ❤️ și îmi pare nespus de rău deoarece ți-am zărit abia acum mesajul... Îți mulțumesc pentru cuvintele de mai sus. Mi-ai adus un amalgam de emoții bune în suflet. 
            Îți doresc sărbători frumoase și pașnice alături de oamenii dragi ție, multă inspirație, pozitivitate, liniște interioară și un an nou plin de reușite și tot ce-ți dorești! ❤️✨
Reply

JeniferJennauthor

Orice ai face, minune, amintește-ți că și Soarele mai merge la culcare uneori, revenind a doua zi, foarte devreme, cu forțe noi. Luna mai merge la culcare, revenind în miez de noapte cu forțe noi și retrăgându-se înainte ca cineva să apuce să o vadă cu adevărat. Amintește-ți că stelele mai fac nani uneori, pentru a străluci mai puternic în următoarea noapte. Și, știi ceva? Amintește-ți că tu ești o minune. Și că uneori mergi la culcare pentru a te trezi cu forțe proaspete și a face o minune, aducând zâmbete pe chipurile oamenilor ce te ascultă, citesc, privesc. Fie ca ziua aceasta să fie una în care vei avea grijă de tine și de ceilalți, minune! Sper că nu doar chipul ți-a zâmbit, ci și sufletul. ❤️❤️❤️

Karen_Eirene

@ JeniferJennauthor  Când ți-am citit mesajul acesta am zâmbit fără să-mi dau seama printre rânduri. Mulțumesc de un infinit de ori fiindcă ești aici și îmi arăți întotdeauna partea cea mai profundă a vieții. Mulțumesc pentru cuvintele tale ce reprezintă artă și sublimitate. Mulțumesc pentru că ești tu! ❤️❤️✨✨
Reply

JeniferJennauthor

Știi că te ador și iubesc la infinit și că această zi este și va rămâne despre tine, nu? Mulțumesc fiindcă îmi dai șansa să-ți fiu prietenă; e cel mai frumos sentiment. Să ai parte de tot ce îți dorești, și... să dormi mai mult ca să nu fii obosită. Hermione și Ares și-ar dori ca tu să fii bine și sunt convinsă că ți-ar dori o zi magică ți specială ca și tine. Te adorăm! ❤️

Karen_Eirene

@ JeniferJennauthor  Te ador și te ador, cu cea mai puternică intensitate din univers și cu eternă prietenie! Ești o galaxie de talent și pozitivitate, iar eu mă simt onorată de fiecare dată când îți vorbesc. ❤️❤️❤️
Reply

Crisulet_19

Mult succes in tot ceea ce faci,ma pun sa citesc imediat cartea ta♡♡♡

Karen_Eirene

@ Crisulet2002  Mulțumesc nespus de mult pentru cuvintele tale frumoase și încurajatoare! 
            Asemenea, și eu îți doresc succes în tot ceea ce ți-ai propus și cred cu tărie că vei reuși să-ți îndeplinești visurile atât timp cât vei lupta pentru ele. 
            Te îmbrățișez! ❤️❤️
Reply