Între abis şi paradis

38. Singuri

New York-ul era de-a dreptul stălucitor. Dar trebuiau să se întoarcă în Philadelphia. Casa lor era acolo şi îşi dădea seama cu stupoare că deşi stăteau de o grămadă de timp acolo, n-au avut timp să cunoască oraşul.

-          Eşti foarte tăcut, a remarcat ea în timp ce Richard vira la stânga de pe autostradă pentru a merge spre casa lor care era la douăzeci de minute distanţă. 

-          Nu... nu ştiu. Simt că ceva nu e în regulă. Am un presentiment foarte urât.

S-a alarmat imediat şi imaginea cu Edward în Anglia, pe trecerea de pietoni i-a străbătut mintea. Oare aflase ceva? Se încordase ca o pisică. Dacă Richard bănuia ceva, de ce nu spunea  odată? O lăsa să fiabră în suc propriu de plăcere? Aştepta să îşi recunoască greşeala? Dar ce făcuse de fapt? Abia dacă îşi intersectase privirea cu a lui Ed, ceea ce fusese un şoc şi pentru ea şi pentru el.

-          Probabil e doar dorul de casă. A spus ea zâmbind. I-a mângâiat uşor mâna cu vârful degetelor şi l-a făcut să se detensioneze. Richard a parcat maşina în faţa casei şi nu s-a dat jos din maşină.

-          Mulţumesc, a spus el prinzându-i capul în palmele sale. Pentru tot. Pentru tot ceea ce eşti şi tot ce faci pentru mine.

 -          Suntem împreună Richard, în tot ce facem. Şi-a atins buzele de ale lui lăsând fluturaşii să îi cutreiere stomacul.

 -          Am o idee! Şi-a închis telefonul rapid şi a apăsat pedala de acceleraţie.

                                                                                        *

Priveliştea care o aveau asupra oraşului era absolut fabuloasă. Se aştepta să fie dusă într-un restaurant luxos, să i se prezinte oameni ieftini şi să bea şampanie scumpă. Dar Richard este o cutie cu surprize.

-          Cum ţi se pare?

-          Este... nu am cuvinte.

Anastasia a coborât din maşină şi a luat o gură mare din aerul răcoros al serii. Luminiile erau aprinse în tot oraşul şi străluceau asemenea candelelor într-o noapte de Crăciun. Nu se aştepta la asta. Richard întinse haina pe care o avuse pe el pe un pâlc de ierburi şi a chemat-o să i se alăture. Anastasia s-a aşezat în poziţie turcească, iar el s-a lungit pe jos punându-şi capul pe picioarele ei. Noroc că era seară şi nu putea să vadă cât de tare se înroşise.

-          Poţi să admiri priveliştea de acolo? A întrebat ea furată de peisajul din faţa ei.

 -          Totul e perfect din unghiul ăsta.

Şi-a coborât privirea spre el ca să vadă ce putea să adimire, dar respiraţia ei s-a oprit când a realizat că toată atenţia lui era distribuită spre… ea. O Doamne! Ochii lui ciocolatii îi studiau atent fiecare trăsătură.

-          Ce? A întrebat ea zâmbind.

 -          Eşti frumoasă.

La naiba cu Edward! Se uita pierdută în ochii lui Richard încercând să îşi imagineze câteva minute fără el.

Prea dureros.

Toate gândurile ei s-au risipit când şi-a lipit buzele de ale lui. Nimic nu mai exista. Timpul îşi pierdea valoarea, totul era relativ. Aici şi acum. Trăieşte clipa şi-a spus ea.