Despre Apocalipsă și Illuminati

A doua mărturisire - Lupe

A doua mărturisire a iadului . ( Revelația iadului oferită de 7 tineri columbieni 2 )

" Cu cât ne cufundam mai adânc, cu atât simţeam şi mai intens un miros de putreziciune. Acesta se asemăna cu mirosul de carne stricată şi era din ce în ce mai greu de suportat. Atunci am auzit vocile a milioane şi milioane de suflete. Ei strigau fără încetare, plângeau şi gemeau. Am fost aşa de înspăimântată că m-am întors la Domnul şi i-am spus: "Doamne, unde mă duci? Doamne, ai milă de mine! Te rog, ai milă de mine!" Domnul doar atâta mi-a spus: "Este necesar ca tu să vezi acestea, ca să poţi să le spui la toţi."

Am continuat să mergem în jos prin acest tunel în formă de corn, până când am ajuns într-un loc unde era întuneric complet şi nu puteai vedea nimic. Până am ajuns acolo parcă am avut o perdea pusă pe ochi, şi deodată am văzut milioane şi milioane de flăcări. Mai rău decât atât, am auzit multe ţipete de groază, dar nu am putut să văd pe nimeni. Îmi era foarte teamă şi am zis Domnului: "O, te rog, Doamne, ai milă de mine! O, te rog, Doamne, ai milă de mine! Nu mă duce în locul acela! Iartă-mă!" În tot timpul ăsta, nu mai credeam că sunt doar un spectator în iad, ci credeam că mi-a venit ziua judecăţii. Plină de groază şi tremurând necontenit stăteam în faţa Domnului Isus căci credeam că sosise sfârşitul vieţii mele.

Am continuat să mergem şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult de o flacără care era ȋnaintea noastră; ea era foarte mare şi ardea cu o furie puternică. Încet ne-am cufundat mai adânc, apoi am văzut multe milioane de flăcări şi am auzit cum milioane şi milioane de suflete plângeau într-o singură voce.

Pe urmă am văzut o masă de lemn care nu putea fi arsă de foc. Pe ea părea că stau nişte sticle de bere. Acestea arătau înviorătoare, dar erau pline cu foc. Şi cum mă uitam eu la ele, deodată a apărut un bărbat. Aproape toată carnea de pe el era distrusă, iar ce mai rămăsese din hainele lui era ori plin de noroi, ori ȋn flăcări. El ȋşi pierduse ochii, gura şi tot părul din cauza focului. Bărbatul mă putea vedea chiar dacă nu avea ochi. Vreau să vă spun că sufletul persoanei este acela care gândeşte, cugetă şi vede cu adevărat, şi nu corpul nostru natural.Omul şi-a întins mâna subţire către Domnul şi a început să plângă zicând: "Doamne, ai milă de mine! Doamne, ai milă de mine! Sunt în suferinţe şi ard! Te rog, ai milă de mine şi ia-mă afară din locul ăsta!". Domnul s-a uitat la el cu milă, cu regret şi deodată am simţit ceva cald în mâna mea. Imediat m-am uitat şi am văzut sânge, sângele lui Isus! Sânge curgea din mâinile Domnului când privea cum omul suferea în flăcări.

Atunci bărbatul şi-a întors privirea în direcţia mesei şi a început să meargă către sticle. A apucat una din sticle şi când a ridicat-o să bea, foc şi fum au ţâşnit afară din ea. Atunci şi-a lăsat capul pe spate şi a ţipat aşa cum nu am auzit niciodată în viaţa mea pe cineva strigând. Plâsul lui era plin de durere şi amărăciune, şi totuşi intenţiona să bea şi restul din sticlă. Dar sticla era plină cu acid şi gâtul i-a fost distrus în întregime. Puteai să vezi cum acidul trece prin stomac şi îl răneşte.

Pe fruntea acestui bărbat era gravat numărul 666. Pe piept avea o placă făcută dintr-un metal care nu putea fi distrus nici de foc şi nici de viermi. Nişte litere erau scrise pe placă, dar noi nu le puteam înţelege. Însă Domnul, prin mila lui cea mare, ne-a dat tălmăcirea lor: "Sunt aici pentru că am fost un beţiv." Bărbatul se ruga Domnului să-I fie milă de el, dar Cuvântul Domnului ne spune foarte clar:

(1Corinteni 6:9-10) "Nu vă ȋnşelaţi ȋn privinţa aceasta: nici curvarii, nici ȋnchinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici apucătorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu."