Azaya Helmwige

Lumina se naște din torentul indecis al umbrelor. Umbre ale efemerului trecut. Trecut ce se reîncarnează într-o lumină răzbunătoare. Iar toate acestea sunt cioburi mârșave ale sufletului întemnițate  în gândurile transpuse pe hârtie...

       Lacrima cristalului se prelinge pe propria-mi pană, sărutând cerneala abisală a neantului tău. Aceasta se înfioară la această atingere intimă, dezlănțuind o nouă erupție intuitivă a astrelor. Sacrul cristal îmi stânge cu putere inima-mi umană, forțându-mă să scap un scâncet de rășină prin dinții încleștați. Astrele îmi destind parțial zbuciumul cugetului, lăsând vântul nopții să mi-l aerisească. Mă desprind din lacătele variabilității, țâșnind cu precizie, focalizând imaginea ce trona în fața-mi, sfidătoare. În tot acest timp, pana își lăsase lichidul abisal să picure, încet-încet, pe viitorul manuscris. Trag puternic aer în piept. Îmi îndrept postura, regăsindu-mi stăpânirea de sine. Privesc pana blând, ascuțindu-mi un colț al gurii, părtinitor. Intuiția astrelor e transpusă în limbaj omenesc - ofranda terapeutică a zeilor înmânată muritorilor.