Noi, ca şi oameni, ne asemănăm în multe privinţe cu mamiferele. Şi nu spun asta ca pe o insultă, nu zic că ne tragem din maimuţe. Emitem însă semnale specifice mamiferelor, atunci când e vorba de noi în raport cu alţii, de interacţiuni şi de alte comportamente. Avem şi noi instincte, nevoi fiziologice. Şi cu toate astea, ce ne distinge atât de mult de animale? Faptul că raţionăm? Da, e resortul pe care îl aducem cu toţii ca şi argument.
Dar haideţi să privim esenţa lucrurilor, fiindcă omul poate fi definit printr-o multitudine de idei filosofice, psihologice, biologice, etc. Ca oameni, ştim să ne ataşăm. Mai mult decât atât, să dovedim afecţiune, să avem compasiune, să empatizăm cu cei din jur. Sigur, pe de altă parte ştim şi să urâm, insultăm, discriminăm şi judecăm. Ştim însă să iubim. Să iubim cu toată fiinţa, iar iubirea sănătoasă, echilibrată şi motivată dă naştere la tot ce e mai frumos. Gândiţi-vă că tot ce e în jur este rezultat al gândurilor, sentimentelor şi acţiunilor voastre. Lumea există nu doar pentru că Cineva a creat-o. Ea mai există şi pentru că noi suntem aici pentru a da un sens. De ce să nu fie un sens pozitiv?
Ca oameni, suntem capabili să memorăm, să cunoaştem. Avem capacităţi extraordinare de asimilare şi înţelegere a lucrurilor. Sigur, avem şi posibilitatea de a fi ignoranţi, orbiţi şi închişi la minte. Ca şi fiinţe umane, suntem extrem de creativi. Oamenii au creat invenţii care au pus bazele societăţii, care ne-au scos la lumină. Bineînţeles, puterea creativităţii a dat naştere şi la arme nucleare, a prezentat pornografia sau drogurile ca forme de divertisment. Oamenii însă mai au capacitatea de a emana energie. Fiind pozitivi şi iubitori cu alţii, vor deveni şi ei aşa. Sigur, tot oamenii recurg la manipulare pentru a-şi atinge scopurile egoiste.
Fii atent! "Fii om!" nu e de ajuns. Eşti deja om. Însă "Fii om frumos!". Şi încearcă să înţelegi că iubirea presupune să oferi, şi nu să aştepţi să primeşti. E aşa, ca o Regulă de Aur. :)
- căsuţa de turtă dulce
- JoinedSeptember 10, 2013
Sign up to join the largest storytelling community
or
fraguta
Jul 31, 2016 11:19AM
https://www.wattpad.com/291675940-fata-de-la-metrou-confuziedaaa, din noiembrie nu cred că am mai scris la Fata de la metrou, a fost cam ciudat să nu îmi amintesc povestea, dar mi-am revenit. scuzel...View all Conversations
Stories by anuşca
- 9 Published Stories
Strigând după ajutor
11.6K
1K
14
Câteodată, oamenii se pierd în griji şi strigă după ajutor, chiar dacă n-au încredere că cineva le va răspund...
#3 in tablou
See all rankings
Fata de la metrou
272K
17.8K
33
”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el.
”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici...
#7 in metrou
See all rankings
Scrisoare către oameni
1.3K
114
1
"Suntem condamnați să fim liberi", este ceea ce afirmă filosoful francez Jean-Paul Sartre.
De câte...