Diana Blehoeanu

"Știi senzația aia când scrii de mână și îți place, chiar dacă scrisul tău nu e cel mai frumos ?Știi momentul ăla când îți vine să te izolezi de tot și toate doar pentru a putea sta singur , iar liniștea ta să fie stricată doar de piesele preferate și sunetul tastelor apăsate sau zgâriatul stiloului pe hârtia albă? Scrisul pentru mine nu este un talent ci un drog atât de sofisticat , încât mi-e frică să îl iau dar tot o fac. Este ceva care face parte din mine dar mi-e frică  de acea latură a mea.De ce mi-e frică? Pentru că  atunci când scriu revărs toate sentimentele , pun bucățele din conștiința mea și-mi sfâșii sufletul , așezându-l  în spațiul dintre rândurile scrise. Când citesc o fac  de parcă aș descoperi persoana care scrie. Ca și cum aș face cunoștiință cu fiecare părticică din ea.  Folosesc scrisul și cititul  de când am făcut prima compunere  ca să-mi construiesc un zid care mă desparte de realitate. Dar se întâmplă atât de rar încât uit deseori cum este. Spre exemplu , din ceea ce ai scris până acum și am citit , am descoperit  că ești sensibilă , dar destul de puternică să lupți pentru tine și persoanele dragi ție , ești plină de surprize și dacă fericirea persoanei iubite înseamnă moartea ta , fizică sau sufletească , mori. Am descoperit că îți place să scrii , chiar dacă nu te descarci întotdeauna. Tu nu ai curaj să îi spui persoanei de care ești îndrăgostită , iar dacă ai fi ai deveni timidă și fără apărare , deloc cum ești de obiciei. "

Cea care a reușit să îmi citească sufletul de parcă  aș fi fost  o carte larg deschisă nu a făcut altceva decât să îmi citească povestea. Sincer , când am citit acest mesaj m-am regăsit în fiecare vocală , iar câteva lacrimii îmi înveleau ochii.

Când scriu , mă simt vulnerabilă și slabă pentru că nu e mai mult suflet răspândit în trupul meu decât e în mâna mea stângă , iar atunci când vârful  pătat de cerneală alunecă pe hârtie simt că stropii de ploaie m-ar putea  topi în întregime...