CocoDen

Nu uitați cei care ați văzut mesajul meu de săptămâna trecută, luni voi începe postarea capitolelor din noua mea carte. În plus mâine veți primi un sneak peek al poveștii. ❤
          	
          	Iar, acum mă adresez celor care nu au reușit să vadă, mesajul apare pe pagina mea la conversații. Așa că aruncați o privire acolo ca să vă lămuriți.

alexandraandreea21

Bunaaa,am și eu 2 cărți pe profil la care scriu cam zi de zi,chiar și în notite îmi notez dialoguri,scene etc tot ce trebuie dacă mă înțelegi :))❤️
          
          Ambele cărți au o legătură între ele, prima pe care am scris-o și la care am ajuns la capitolul 56/57 se numește "Tata doar cu Vocea" și este vorba despre 2 părinți tineri care au o fiică împreună de 11 ani. Părinții având 26 de ani. Dacă ar fi dupa mine ți as povesti întreaga carte fara sa mai fie nevoie sa o citești tu personal:)❤️
          
          Iar a doua carte se numește "Străinul din clasa a5a" și este începutul acestor părinți care au în prezent fiica de 11 ani.
          
          Dacă te fascinează genul acesta de cărți sau cel puțin te-am făcut curioasa/curios despre cărțile mele, m-aș bucura enorm daca le-ai citii și dacă mi-ai da o părere despre ambele povești ❤️❤️ 
          
          Unele persoane de pe wattpad nu vor să citească astfel de povesti, dar ăsta e genul meu de poveste pe care o creez oriunde aș scrie și mna...
          
          Dacă ai placerea și curiozitatea de a îmi citi cărțile și de a-mi spune o părere despre personaje și poveste, as fi recunoscătoare❤️❤️
          Te aștept să îmi citești cărțile și să îmi spui părerea ta! Te pup❤️❤️❤️

TeoodoraLupascu

Buna, fara rautate dar mai continui cartea " Azure" ? Deoarece a fost minunata si astept de un an sa o continui, pur si simplu nu mi-o pot scoate din minte. Este prima carte care m-a facut sa simt diferite emoti. Navighez de 4 ani pe wattpad si citesc foarte multe povesti, multe carti le uit dar a ta m-a marcat. Esti o scriitoare minunata! ❤

CocoDen

@ TeoodoraLupascu  îmi cer scuze că răspund după atât de mult timp, de azi revin cu capitole noi pentru "AZURE". Datorită unor probleme tehnice, mi-am pierdut toate ciornele și am fost devastată în acea perioadă fiindcă scrisesem multe capitole în avans din tot sufletul. Dar m-am ambiționat și am decis să revin asupra poveștii, așa că voi termina cartea. Sper ca mesajul să te găsească și să îmi susții în continuare capitolele pe care le voi posta. Multumesc frumos pentru cuvintele minunate! 
Reply

-goddesss-

Buna! Îmi pare rau sa te deranjez însă de curând am decis sa scriu o carte. Are un singur capitol și o poți găsi la mine pe profil. M-ar ajuta foarte mult o mica parere/critica pentru a o îmbunătăți. Zi frumoasa!

CocoDen

Nu uitați cei care ați văzut mesajul meu de săptămâna trecută, luni voi începe postarea capitolelor din noua mea carte. În plus mâine veți primi un sneak peek al poveștii. ❤
          
          Iar, acum mă adresez celor care nu au reușit să vadă, mesajul apare pe pagina mea la conversații. Așa că aruncați o privire acolo ca să vă lămuriți.

CocoDen

Salutare tuturor! ❤
          
          Știu, știu. A trecut o veșnicie de când am mai postat ceva. Nu îmi pare rău pentru că în acest timp în care am fost retrasă am muncit din greu la următoarea mea lucrare pe care încă nu am terminat-o, dar am decis că voi începe să o postez încet, încet. 
          
          Așa că fiți pregătiți ca pe data de 2 Noiembrie, luni (notați în calendar și pregătiți-vă alarmele pentru ziua aceea) va veni primul capitol din ,,Azure". Nu am să vă dau mai multe detalii decât titlul cărții pentru că doresc să mențin încă puțin suspansul. ;)))))))
          
          P.S.: Pe 31 Octombrie, de Halloween, veți primi un mic contet despre povestea pe care sper că o veți îndrăgi la fel de mult precum ați făcut-o și cu ,,My Supernova". Ca să nu ratați surpriza stați pe aproape. Ne auzim mai repede decât vă imaginați. ❤❤❤

CocoDen

@ Brb123456789  va fi misterios, picant și poate puțin enervant :)))))
Reply

Brb123456789

@ CocoDen abia aștept să văd ce ai pregătit de data aceasta ❤
Reply

CocoDen

Așa cum unii dintre voi deja știți, odată ajuns la acest capitol, ,,My Supernova" vă prezintă finalul mult așteptat. Într-un fel sunt puțin tristă să vă dau această veste pentru că știu cât de mult ați așteptat de fiecare dată continuarea poveștii dintre Izabell și Hero. Dar pe lângă toate acestea, eu sunt foarte fericită că am reușit să aduc cartea până la acest ultim capitol și totul se datorează entuziasmului vostru care m-a motivat și m-a determinat să nu renunț. 
          
          Așa că vreu să vă spun un simplu MULȚUMESC! Sper din tot sufletul că pe parcursul acestor luni ați trăit măcar jumătate din sentimentele pe care le-am avut eu în timp ce scriam fiecare paragraf în parte și cele pe care am vrut să le transmit prin întâmplările prin care au avut de trecut Princess și Supernova. 

CocoDen

@ TeodoraOprea602  mulțumesc mult pentru aceste cuvinte de încurajare. Sper că  la fel ca My Supernova, și următoarea scriere te va ține cu sufletul la gură de emoții. Stai pe aproape ca să nu o ratezi ❤
Reply

TeodoraOprea602

@ CocoDen  Este prima poveste de dragoste la care am plâns. Am citit multe cărți de dragoste printre care se numără și primele 3 volume din seria After. Nu ma gândeam la un final mai bun pentru Princess și Supernova. Am trăit fiecare moment alături de personaje și ma bucur ca am citita această poveste care va rămâne una forte speciala. Am descoperit o tânără (tu) cu un talent minunat și sper sa nu renunțe la ce ii place. Poate ca într-o zi voi citi o carte publicata de tine. Nu renunță la visul care te face fericit. Ai încredere în tine. Abia aștept următoare carte.
            (Sa ști ca îmi palce cartea ta mai mult decât After ❤️❤️)
                     O mare îmbrățișare❤️❤️ne vedem la următoarea carte ❤️❤️
Reply

CocoDen

@ IulianaAlexandra3567 ❤❤❤
Reply