confesiune

În mine sunt atâtea lucruri
          Și-atâtea poezii nescrise...
          Atâtea stele care cad
          Și mă întreb de ce nu-s prinse. 
          
          În pielea mea-i atâta rouă, 
          Și-atâtea flori fără tulpini... 
          Atâtea vise care ard, 
          Atâția nori, și-atâția spini. 
          
          Atâtea gânduri fără treacăt...
          În ochii mei mai arde oare,
          Același soare, de-altădată,
          Când m-a topit atâta ploaie?
          
          Atâtea puncte ocolite,
          Atâtea doruri și iubiri...
          Atâtea lipsuri neîmplinite,
          Care-au prins toate rădăcini. 
          
          În pieptul meu, atâtea vieți...
          Oare-am rămas măcar cu una?! 
          Căci dacă stau să mă gândesc, 
          Ori mort, ori viu, îmi e tot una.
          
          																																		confesiune

bună ziua, oameni care sunteți încă în viață! ce mai faceți voi? 

cine mai produce dioxid de carbon cu năsucul pe ecran în această platformă? 

			dacă mi-ar fi spus cineva că la 20 de ani am să intru în „Clasa fluturașilor” și ar să mă strige prichindeii (la aceeași înălțime cu mine) „doamnaaa!”, aș fi râs cumplit. :)))
          
          dar am primit un pandantiv cu unicorn pe care am să-l agăț la brățară. ^^

			Vă pupăcesc de 8 martie și în locul celor ce n-au făcut-o! ❤️
          
          			Și nu uitați, femei, fete, domnișoare, copiluțe, oricum am fi noi, să avem grijă de ce păstrăm în piept. Sunteți minunate, drăguțelor!
          
          mai ales că e și vineri, azi trebuie să avem un moment pentru noi.

suspectos e faptul că suntem aici 780 de omuleți și eu n-am mai vorbit cu nici măcar unul.
          
          drăguților, ce mai faceți voi? :)) 

n-am trecut prin atâția ani de școală să-mi pui cursuri de la 8 în continuare, să mă bată mama 

tell me, dear, are you lonesome tonight? 

Se scurge apusul printre gene
          Și cerul pare stors de ploi,
          Căzând pe geamurile mele,
          Spălând frânturi din amândoi.
          
          Se-aprind luminile-n oraș,
          Și dorul curge-n scrumiere,
          Cum curg și lacrimi pe obraji
          Și-mi șterg singura mângâiere...
          
          Mi-e surd și golul dintre umeri, 
          Și pleoapele îmi cad în gol,
          De-aș fi poetă-n altă viață,
          Ai fi pe veci nemuritor...
          
          																																		confesiune
          																																								15.02

problema e că nu se stă singur în casă pe vreme de asta, nu se stă!
          
          pic de soare nu-i și depresia plutește în aer. nu te aștepți la performanță când mă lași în condițiile astea, atât s-a zis.
          
          voi ce mai faceți oameni scumpi, ce probleme colosale mai duceți?