-missunderstood-

Cum e posibil ca o persoană pe care o cunoști de 10 ani, pe care ai considerat-o “cel mai bun prieten” și pentru care ai fost mereu acolo să ajungă să te înjure pe față și să îți întoarcă spatele așa deodată sub influența unui om de care s-a plâns de atâtea ori la tine și pe care l-a bârfit. Cum este posibil să te numească o “ființă relativ irelevantă” și să spună că reprezinți un dezgust. Toate astea după ce ai făcut atât, dar ATÂT DE MULTE pentru el. Nu pot să îmi exprim dezamăgirea în cuvinte. Va realiza mai târziu că acel om care l-a lăsat baltă de atâtea ori nu ii vai fi alături la greu așa cum a fost obișnuit să fac eu, iar atunci când va încerca sa se întoarcă va fi prea târziu, iar eu ii voi întoarce spatele. Când va avea cea mai mare nevoie de mine. Fără remușcări. Pentru ca nu este prima data când se întâmpla. Tragic ;’(

Dyane69

@-missunderstood- Înseamnă că Dumnezeu sau cine o fi acolo sus mai presus de noi ți-o arătat în sfârșit cine este această persoană și că trebuie să te îndepărtezi de ea. Bineînțeles că își va da seama dar va fi mult prea târziu. Să nu ierți niciodată persoanele care te fac astfel să suferi.
Reply

LeilaStyles_69

@ -missunderstood-   Ești o persoană prea bună pentru acea persoană. Consider că meriți ceva mult mai bun. Ea o să își dea seama mai târziu ce a pierdut. Ai grijă de tine

Vreau să spun că astăzi am trăit cea mai frumoasă experiență de până acum. Sala de la Endgame a fost plină cu fani și împreună, s-a simțit ca și cum toți eram o familia. Sala în care s-a rulat filmul s-a transformat într-un stadion, dar nu unde se înjură sau se scuipă. Unde la scene importante, cu toții am început să țipăm și să aplaudăm, sau să facem o liniște mormântală la altele unde se auzeau doar suspinele de plâns. Da, am plâns atât de tare încât tot rimelul s-a dus naibii și arătam ca “The Nun”, aveam ochii roșii. Dar sincer, am iubit filmul. Fără niciun dubiu, cel mai frumos de până acum și mă bucur că am reușit să îl văd într-o asemenea atmosferă. Am iubit reacțiile. Marvel înseamnă enorm de mult pentru mine, este o parte importantă din viața mea care mă face fericită. Filmul acesta, toată franciza...reprezintă enorm pentru mine. Mulțumesc, Marvel și mulțumesc, Avengers. Au fost lacrimi și de bucurie și de tristețe. “I love you 3000”. x

Dyane69

@Elle13579 Nu-i strica bucuria cu astfel de întrebare. Va posta în curând a și spus
Reply

Dyane69

@-missunderstood- Mă bucur că ți-a plăcut filmul ❤️ The best!!
Reply

aartgjsk

@ -missunderstood-   o sa continui cartea Pshicopath ?
Reply

-missunderstood-

Nu pot percepe cât de ignoranți pot fi unii oameni încât să îți dea mesaje în privat cu spoilere de la Endgame, iar alții le postează. Noroc că am reflexe bune. Am dat block-uri azi, iar conturile mele pe social media au fost dezactivate până mâine după ce ies de la film. Chiar trebuia să fiu nevoită să fac asta? Oamenii chiar sunt așa idioți? Nu am așteptat filmul ăsta un am ca să încerce ei să îl ruineze pentru mine. Persoane jalnice. Tragic.

Dee1ME

@ -missunderstood-  Sincer, eu am inceput sa ma uit de curand la toate filmele din seria Marvel si sunt de acord cu faptul ca nu ar fi dragut sa strici suspansul si dedicarea altora cu spoilere din Endgame. Chiar daca nu am ajuns inca la final, respect ideea de a nu strica farmecul filmului. Pana si regizorii au rugat lumea sa nu divulge aspecte din Endgame pentru cei ce nu au apucat inca sa vada filmul. E foarte aiurea.
Reply

Dyane69

Îmi place atât de mult personalitatea ta, serios. Oricâte luni ar dura, oricât de mult durează să nu postezi mereu revii și nu te lași bătută. Mulțumim 

Dyane69

@-missunderstood- Cu mare drag ❤️
Reply

-missunderstood-

@Dyane69 Iar unii dintre voi, oricâte luni ar dura, sunteți încă aici și nu mă lăsați singură. Vă mulțumesc.
Reply

-missunderstood-

A trebuit să citesc capitole din urmă ca să pot să mă reapuc să scriu la “Psychopath”. Am scris cam un sfert de capitol deocamdată, nu vreau să mă grăbesc ca s-o dau în bară, vreau să iasă bine. Sper să reușesc să postez în următoarele zile! It feels good to be back. x

iamnotnoir

@ -missunderstood-  Mă jur, când am început sa citesc anunțul ăsta, a început să-mi bată inima. Pfoai, am emoții, deabea aştept.❤
Reply

Evex129

@ -missunderstood-  can t wait
Reply

Anonims_Girls1i2i

@ -missunderstood-  aham imi place ce aud :)
Reply

-missunderstood-

În momentul acesta îmi pun fundul la treabă și voi încerca să actualizez “Psychopath”. x

Dyane69

@-missunderstood- nu te-ai lăsat! So proud of you!!!
Reply

Anonims_Girls1i2i

@ -missunderstood-  oooohooo da 
Reply

Evex129

@ -missunderstood-  USHDSISHSJSKJSOA
Reply