Prolog

La doar 17 ani, durerea îi devenise prietenă si suferința culcuș. Era doar un copil ce a iertat de sute de ori și a fost călcat in picioare de mii. Și-a așezat cu încredere, de-atâtea ori, inima în palmele oamenilor, aceștia strângând puternic pumnii, zdrobind-o.

O nouă țară, o nouă locuință, un nou liceu, de asemenea noi oameni și un străin ce o urmărește de la balconul vecin în fiecare seară. Oare mutatul într-o altă țară o va face pe Sophie să-și uite durerea, o va ajuta să-și vindece rănile, sau acestea se vor adânci, navindecându-se în veci? Chiar când începuse să simtă gustul fericirii, viața i-a demonstrat ca durerea ce-o simțise în trecut, a fost doar o adiere pe lângă furtuna ce avea să o lovească.

Dar intr-o zi îl întâlnește pe el, arogantul Matthias Brown, având un trecut nu foarte roz, nereusind să-și coloreze prezentul. Întâlnirea dintre cei doi nu se desfășoară ca în filmele clișeice de dragoste, ce simt unul pentru altul numai dragoste nu se poate numi. Ura pe care i-o poartă Matthias lui Sophie este nejustificată și îi va aminti și demonstra tot timpul că nu o are deloc la inimă, doar el știind motivul. Asta până când își va da seama că, în inima lui, se naște un nou sentiment, mult mai puternic decât ura. Oare cum l-ar putea numi dacă el nu l-a simțit niciodata până la Sophie? Oare Sophie va fi indiferentă față de el? Va uita fata toate lucrurile urâte pe care i le-a făcut, sau toate vorbele usturătoare pe care i le-a adresat, în pofida noului sentiment?

Dar, cum oamenii sunt niște pioni pe tabla de șah a sorții, o nouă veste o va face pe Sophie să ia, cu durere în suflet, o decizie ce va schimba radical viața amândurora și, chiar de vor încerca, nu vor mai simți niciodată gustul adevarat al fericirii.

"Dragostea, sentimentul ce-ți dă aripi, dar nu te lasă niciodată să zbori"-Sophie Jones