〰⚠〰

Mă joc.

Mă sparg în cuvinte.

Cercetarea este singura cale pentru a afla dacă degradarea luminozității se simte inofensivă.

Sunt adolescentă. Vreau să cred că nu e un tipar. Vreau să mă cred când mă uit în oglindă. Nu sunt doar ștearsă. Sunt invizibilă. Dacă mai tac mult, lumea o să uite cum funcționez. Eu o să uit cum funcționează lumea. Și mi-e frică să nu mă pierd. Am pierdut totul întotdeauna. Sunt tot ce mi-a rămas. Mă îmbrățișez singură și mă dezintegrez când o fac. Putrezește adolescența în mine.

„Cât de greu e să te regăsești în perioada asta?"

*a rămas doar o ficțiune veche și cuvintele sunt prăfuite, haotice, pe alocuri patetice*