prolog

Nu cred ca stii vreodata cu adevarat cine esti pana cand pierzi ceea ce esti. Nu stii ce inseamna durerea pana cand persoana pentru care ti-ai da viata declanseaza grenada si te lasa singur pe campul de lupta. Nu stii ce inseamna iubirea pana cand sursa fericirii tale te lasa dezarmat si nimicit de agonie.

M-a iubit. M-a iubit atat de mult incat a uitat sa se urasca pe el insusi. Era atat de preocupat sa ma puna pe mine inaintea tuturor incat nu a observat ca furtuna dinauntrul lui incepea sa se linisteasca, lasand sa treaca cateva raze de lumina. El mi-a redat viata. El a fost ploaia care m-a hranit si mi-a facut din nou inima verde. Mi-a promis ca va fi mai bun, si a facut-o, Doamne, a fost mai bun.

Si apoi, ceva inauntrul lui s-a schimbat; si nu l-a schimbat numai pe el, dar m-a afectat si pe mine. A luat fiecare gram de respect pe care il aveam fata de mine insumi si l-a zdrobit sub cizma lui. M-a lovit exact unde ma durea cel mai tare si nu cred ca am simtit o durere mai mare decat atunci. A distrus persoana care eram odata, m-a schimbat si m-a manipulat transformandu-ma in persoana care sunt acum, si a naufragiat persoana care trebuia sa fiu.

Dar toata durerea, lacrimile si minciunile...le-as trai pe toate din nou doar ca sa stiu ca ma iubeste.