››1‹‹

Zâmbetul ei avea să dispară la un moment dat, avea să sufere. Privi spre cer, gândindu-se la ce avea să facă în continuare, singură. Era debusolată, înghețată de frig, dar totuși cu zâmbetul pe buze. Era atât de fragilă, mai fragilă decât fulgul de nea pe care îl prinse în palmă. Îl privi atentă, nu mai mult de câteva secunde până să se topească.
Așa cum fulgul de nea sa topit în mână ei, așa și ea se va topi. Respiră adânc și porniră spre casă, casă care acum și pentru tot restul vieții ei va rămâne pustie la fel ca inima sa.