MariaAnton429's Reading List
6 stories
Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy) by illuminattiq
illuminattiq
  • WpView
    Reads 80,718
  • WpVote
    Votes 6,956
  • WpPart
    Parts 50
~Iubește-mi păcatele atunci când nici chiar Dumnezeu n-a făcut-o.~ "-Ești diavol? Pune întrebarea după ce realiză ca nu prea aveam de gând să spun ceva pur și simplu. Mă ridic de jos, trecându-mi degetul mare peste buza inferioară. Sufletele de om erau destul de gustoase, însă cum am spus, faptul că nu au consistență, este deja iritant. Îl privesc suspicios și îmi arcuiesc o sprânceana, trecându-mi degetele prin păr. Pentru câteva secunde mă întrebam de unde știe, însă în momentul în care îmi ating coarnele, realizez de unde știe. Uitasem de chestiile astea din cap. Râd sec și mă apropii lent de el. Deja asta era, nu aveam de ales, dacă știa si el, trebuia sa îl omor. Nu riscam sa las dovezi sau martori până la urmă, deși el nu avea dovezi, însă mai bine sa nu risc sa stârnesc un haos in întreaga lume. -Mă întreb ce cauți aici, chicotesc vag și îi dau o șuviță din par de pe frunte la o parte, după ce m-am apropiat lent de el. Îmi urmărește atent fiecare mișcare și expiră greu. Îi simt corpul tremurând, de parcă îi era frică de mine. De parcă îi făceam doar rău doar cu simpla mea prezența. De parcă avea vreo idee ce aveam sa fac in continuare. Însă, deși în acest întuneric, mă puteam pierde în continuare în culoarea albastră a ochilor săi. Chiar si asta am făcut, pentru câteva secunde. -De ce l-ai omorât?... Voi, diavolii, nu aveți suflet, strigă la mine furios și fuge spre cadavru, lăsându-mă singur iarăși." Cuvinte: 76,580
+12 more
Păcatele lui Rayder [BoyxBoy] by _sinner
_sinner
  • WpView
    Reads 18,759
  • WpVote
    Votes 1,433
  • WpPart
    Parts 30
"Ochii săi păreau angelici, dar buzele sale aveau gust de păcat, iar eu oricum aveam să ajung în Iad„- Rayder Hale "Îi vedeam găurile negre peste tot, iar privirea sa stârnea în mine tornade„- Kayden Brown Carte boyxboy, dacă nu e pe gustul tău, poți ieși de pe această pagină. Mulțumesc anticipat. Coperta uimitoare a fost creată de @Lilinsen Mulțumesc mult.
Broken by Shinra_Love
Shinra_Love
  • WpView
    Reads 16,434
  • WpVote
    Votes 1,734
  • WpPart
    Parts 13
Gol,mort,rece.......distrus.Asa se simte Hades după ce,cea mai importanta persoana din viata lui i-a frânt inima.A jurat sa nu se mai indragosteasca de cineva in viata lui,lucru ce a mers timp de 3 ani pana ce un baiat ii tot da tarcoale iar sentimentele care vor renaste in Hades il vor face sa nu mai stie pe ce planeta e.Vrei sa afli ce se va intampla cu cei doi?Afla citind.
Fratele meu.. ~yaoi~ by Cineva146
Cineva146
  • WpView
    Reads 128,373
  • WpVote
    Votes 6,751
  • WpPart
    Parts 27
-N-nu face asta! -De ce? Nu îți place? -Ba da dar... Suntem frați! Carte mega cringe si probabil cu multe greseli gramaticale.
A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy  by illuminattiq
illuminattiq
  • WpView
    Reads 85,797
  • WpVote
    Votes 5,613
  • WpPart
    Parts 32
~ Si totuși, desi par atat de diferiți, ei sunt la fel. ~ oricât de mult si-ar dori sa fie separați, au ajuns precum un drog reciproc. nici unul nu poate trăi fără celălalt și ar minți daca ar spune ca se urăsc. pentru ca singuri niciodata nu ar reuși să își construiască viitorul pe păcatele prezentului. pentru ca singuri s-ar transforma încet in doi monștri. pentru ca singuri nu ar reuși niciodata sa iubească si doar împreună vor renunta la proprii demoni.
colegi de camera Yaoi 18+ by DiferitQ
DiferitQ
  • WpView
    Reads 97,767
  • WpVote
    Votes 3,646
  • WpPart
    Parts 51
Alex este un adolecent normal cu vise mari si cu un talet la cantat el a renutat la muzica acum un an dar vrea sa se reapuce de pasiune lui legată de muzica . Iel a muncit mult ca sa ajunga la o facultate buna unde viata lui esre data peste cap de Eliot colegul lui de camera . Eliot find un copil bogat obișnuit să primească totul pe tava dar totusi cu un trecut dur , va face orce ca Alex sa devina al lui . Restul aflați daca cititi -limbaj obscen - scene 🔞🔞🔞 - drama - interzis homofobilor -greseli gramaticale Sper sa va placa = ) 2020