👑Books by my soul👑
17 stories
Ultima zi by nheleneauthor
Ultima zi
nheleneauthor
  • Reads 166,383
  • Votes 1,011
  • Parts 3
Viața lui Everly nu a fost dintotdeauna nefericită, însă când noua iubită a tatălui său îi dă o veste importantă, totul pare că se duce de râpă. Deși suferă în tăcere și fuge de toate problemele din jurul ei, dintr-o pură întâmplare, Everly ajunge să fie martora unei scene care îi bulversează existența. Douăsprezece ore mai târziu, persoana pe care nu credea că o va mai vedea vreodată îi cere ajutorul. Astfel, Everly este nevoită să afle pe calea cea dură că viața este o lecție pe care continui să o înveți la nesfârșit, iar cei care rămân alături de tine pe tot parcursul ei sunt acei oameni pentru care merită să lupți și să îi numești familie. Din prima zi a vieții tale, până în ultima zi.
Makari by My_beautiful_Angel
Makari
My_beautiful_Angel
  • Reads 269,551
  • Votes 23,300
  • Parts 54
În viață nu primești întotdeauna ce-ți dorești sau ce meriți, iar visurile nu devin realitate de fiecare dată, oricât de mult crezi în ele. Makari Aksenov cunoaște cel mai bine gustul dezamăgirii și al singurătății. Cu un trecut dureros care l-a marcat atât sufletește, cât și fizic, lăsându-i răni adânci care oricând se pot redeschide și sângera, Makari preferă să rămână în propria lume pe care și-a creat-o, cea a întunericului. Se distanțează de orice ființă umană, nu se atașează și a încetat să mai creadă în sentimentul plasat de către Dumnezeu în inima fiecărui om, iubirea. El este asemenea unei cărți, cu paginile însemnate și pătate cu cerneală, pe care oamenii refuză să o răsfoiască. Nesryn Warden vede iubirea în inimile goale. Ea este dovada clară că cele mai frumoase persoane ascund, de obicei, cele mai multe lacrimi. Nesryn este acea persoană care îți va oferi un umăr pe care să plângi și va sta întreaga noapte alături de tine, doar pentru a se asigura că totul e în regulă, chiar dacă ea este cea a cărui inima se sfâșie. Adesea preferă să stea tăcută decât să vorbească despre problemele ei. Suferă pe interior și cu fiecare zi care trece devine din ce în ce mai fragilă, dar nu uită să zâmbească și să râdă. El era tărâmul întunecat, ea un vârtej de fantezie, dar împreună au creat magie.
Hazard by SinusIridum
Hazard
SinusIridum
  • Reads 224,446
  • Votes 11,655
  • Parts 11
❝Nevaeh și Hazard se potrivesc ca nuca-n perete. Hazard are grijă de cei doi frați mai mici ai săi - Blanche și Rider - și de tatăl lor paralizat; Nevaeh abia reușește să aibă grijă de cei doi câini ai săi - Brutus și Daisy. Hazard abia mai are timp să doarmă - are două joburi, ar vrea să termine liceul și fiecare zi e mai proastă decât precedenta; Nevaeh are mult timp de pierdut - la spa. Hazard are trei perechi de blugi și câteva tricouri; Nevaeh are atât de multe diamante, încât nu se mai deranjează să le numere. Hazard e cu capul pe umeri; Nevaeh e o răzgâiată. Și amândoi sunt încăpățânați din cale afară. Nevaeh și Hazard se potrivesc ca nuca-n perete, dar dragostei nu-i pasă. ❞ Copyright © 2018 A. Stephanie
Iubire periculoasă by MirellaFlori
Iubire periculoasă
MirellaFlori
  • Reads 7,993,136
  • Votes 314,628
  • Parts 108
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. „Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toţi tindem să o alegem pe cea periculoasă. Căci aceasta este cea care ne pune limitele la încercare, care ne face să ne simţim vii, dar şi cea care ne poate distruge cel mai uşor. Nu mă îndoiesc că vei lua cea mai bună decizie, dar vreau să ştii că ,atunci când ai de ales trebuie să o faci cu inima, nu cu mintea." -Capitolul 17 *Cartea necesită editare. Conține greșeli ce urmează să fie remediate.*
Annorexia [F.F - H.S] by Minniee_o3
Annorexia [F.F - H.S]
Minniee_o3
  • Reads 185,057
  • Votes 12,333
  • Parts 76
Depresiva si anorexica, pierduta si singura, astea sunt starile pe care le simte Ann' in urma pierderii mamei ei si a abuzurilor tatalui. Obligata sa faca lucruri pe care nu le dorea, Ann' cedeaza la final si ajunge inchisa in Losture, institutia pentru oameni cu boli fizice si mentale. Nu mai vede nici o lumina, sperantele ii sunt pierdute, asta pana cand apare el. Harry reprezinta lumina si caldura si atunci cand cei doi se intalnesc, incepe o lupta apriga intre lumina si intuneric. O sa reuseasca Harry sa o salveze pe Ann' din mrejele depresiei si a bolii, sau e mult prea tarziu pentru asta? Harry Styles & Emily Rudd 2016 Coperta facuta de Methelittlecreepy, iti multumesc mult din nou! #17 - 13. 10. 2017 #8 - 22. 11. 2017 #3 - 19. 12. 2017
CHIC by Pufosenie
CHIC
Pufosenie
  • Reads 1,056,096
  • Votes 12,190
  • Parts 26
(Finalizată)❞ Am căscat și am deschis ușa, mergând pe hol către baie. Mi-am înghițit saliva în momentul în care l-am văzut pe Xander la bustul gol, acoperit doar de un prosop. Era prea devreme pentru mine pentru a avea fantezii? M-am frecat la ochi, așteptând să dispară, însă el era încă pe hol. Și ce bine arăta! Mirosul gelului său de duș era ademenitor, iar trupul lui mă făcea să poftesc, mai ceva ca înghețata. - Poți să nu te mai holbezi la mine, a spus cu accentul lui franțuzesc. Am țipat, acoperindu-mi ochii. Deci era real! Și ce naiba căuta la mine în casă? Și de ce era gol? - Uhm, cum de... am încercat să spun, dar tot nu mă puteam opri din a-i analiza trupul. Hormonii mei îmi cereau să recurg la fapte păcătoase, însă nu m-ar fi deranjat dacă le-aș fi ascultat. Era prea greu să stau lângă el așa. - Oh, mamă! am exclamat, urmărind o dâră de apă, scurgându-se de-a lungul abdomenului său. Xander avea un rânjet obraznic, necaracteristic lui. De obicei, părea confuz și se dădea neștiutor de atracția mea față de el. Însă acum părea să nu ignore totul, ci într-un fel savura atenția primită. - Wallington, a făcut el doi pași spre mine. E normal să mă vrei. Sunt tânăr, carismatic și irezistibil. Adolescentele de vârsta ta sunt în limbă după mine. Am izbucnit într-un râs nervos, observând aroganța cu care îmi vorbea. Minunat! Aveam de-a face cu un narcisist de prima clasă.❞ Drăguța și dolofana Kayla trece printr-o schimbare majoră. Reușind să scadă în greutate, ajunge fata ideală, care atrage atenția fiecărui băiat. Rănită și respinsă în trecut, decide să se răzbune pe băieți, frângându-le inima. Păcat că profesorul de franceză, Xander Kloud, îi va da de furcă.
Alekzandre - PUBLICATĂ by SinusIridum
Alekzandre - PUBLICATĂ
SinusIridum
  • Reads 728,350
  • Votes 35,749
  • Parts 21
Cartea este publicată, iar pe site sunt postate doar primele capitole! ❝Alek obișnuia să zâmbească, acum aproape că nu-și descrețește niciodată fruntea. Zhavia zâmbește în stânga și în dreapta până te scoate din sărite, refuzând să se încrunte. Alek obișnuia să lupte, acum preferă să fie un simplu spectator. Zhavia luptă în fiecare zi, chiar și atunci când nu mai are pentru ce. Alek și-a consumat toată dragostea, iar acum i-a rămas doar ura. Zhavia iubește - răsăritul, orele târzii, ciocolata, copiii -, sau așa lasă impresia. Alek a avut inima frântă și, atunci când a lipit-o la loc, a încurcat bucățile. Zhavia n-a scăpat nici ea de o inimă frântă, dar a manevrat cu grijă bucățile atunci când le-a adunat. Și, cu toate astea, când sunt unul în preajma celuilalt, masca lui Alek cade, iar Zhavia își dă seama cât de multe fisuri i-au scăpat neobservate. Niciunul dintre ei nu vrea să fie văzut așa cum e cu adevărat, dar Alek spune lucruri care o fac pe Zhavia să se încrunte; iar Zhavia spune lucruri care-l fac pe Alek să zâmbească și poate că drumul de la cine naiba ești până la te iubesc nu e chiar atât de lung, dar cu siguranță e... denivelat.❞ Copyright © 2018 A. Stephanie
HADÈS.  by moonlightalissic
HADÈS.
moonlightalissic
  • Reads 345,222
  • Votes 16,623
  • Parts 31
❝El era rece - îi simțeai respirația cum îți oprește pulsul, ea - caldă, inocentă și cu niște ochi prin care îți puteai vedea visele. El cu ochii negri și lipsiți de suflet, ea era ziua și el completa noaptea, Hadès și Nina erau furtuna și vântul. Să te iubesc e mai presus de mine, să te ating a devenit o fantezie. ❞ Finalizată. Cartea conține greșeli multiple de gramatică, scene detaliate la nivelul mediu. Am păstrat-o în varianta originală.
Fantomele trecutului by LeKitts
Fantomele trecutului
LeKitts
  • Reads 145,622
  • Votes 11,049
  • Parts 37
(Finalizată/în curs de editare) ❝ În urma celei de-a doua căsătorii a mamei sale, adolescenta Ayra Hart ajunsese să fie pe deplin fericită având un cămin unde se putea simți în sfârșit acasă, ocrotită și înțeleasă de fratele ei vitreg, care ajunsese să o înțeleagă mai bine decât oricine altcineva. Însă, se spune că tot ce e frumos durează foarte puțin, așa că ea se văzu nevoită să se adapteze noilor schimbări mult prea dure din viața ei, și porni pe un drum care avea să-i ofere un nou început. Decizia de a se angaja într-un mic restaurant din Newtown, aduce după sine şi o nouă problemă, deoarece trecutul o ajunge din urmă, şi trei indivizi care pretind că au niște socoteli neîncheiate cu fratele ei, consideră că trebuie să-şi facă dreptate cu mâna lor. După toate acele clipe de coşmar, deschide ochii şi vede o nouă persoană. Cooper Grant. Detectivul potrivit pentru a-i rezolva cazul - la momentul nepotrivit. Oscilând între noul său caz și viața lui privată, constată că, pentru el, Ayra v-a rămâne doar o enigmă ce se încăpăţâna cu disperare să se depărteze de el. Dar ce se întâmplă atunci când el priveşte pentru prima dată cu inima, nu cu ochii? Reuşeşte oare Cooper să-i arate Ayrei, că indiferent de traumele pe care ea le-a confruntat în cei mai preţioşi ani ai vieții sale, există întotdeauna o urmă de speranță? Sau însăşi fantomele trecutului ei o vor atrage în cercul vicios al suferinţei şi durerii, de care parcă, nu va putea scăpa niciodată? ❞ ___ ✗ +16. Această carte conţine descrieri ale unor scene violente, sexualitate şi limbaj vulgar. ✗ Data publicării : 03.04.2017.
Atingerea morții by DianaBlehoeanu
Atingerea morții
DianaBlehoeanu
  • Reads 223,130
  • Votes 16,496
  • Parts 46
Nu sunt ruptă dintr-o carte de ficțiune proastă, însă port povara unei atingeri mortale. Încă dinaintea nașterii mele, moartea mi-a fost mamă. Am crescut în sânul ei cu o pereche de ochi schimbători- uneori de demon, alte ori de înger- cu o pereche de mâini capabile să omoare cu o singură mângâiere pe obraz și vise ciudate despre ce îmi este hărăzit mie și altora. Am ascuns și negat totul cu stângăcie multă vreme. Însă David a răsărit de nicăieri și într-o singură zi a reușit să-mi afle secretul. Mi-e teamă și lacrimi îmi șiroiesc pe obraji, căci știu cine va fi următoare victimă colaterală a puterilor mele. Întâi a murit mama.Urmează David. E numai o chestiune de timp până când puterile mele vor reuși "accidental" să îl ucidă.