xBellaINk
Cu milioane de ani în urmă, asupra primei perechi de pe Pământ s-a abătut un blestem.
Acela de a se găsi și de a se iubi în fiecare viață pe care aveau să o trăiască.
Timp de nenumărate generații, același suflet și-a căutat perechea, iar aceeași poveste de iubire s-a repetat la nesfârșit. Până într-o zi.
O zi în care strămoșii lor au descifrat blestemul și au găsit o cale de a-l rupe.
Dar niciun blestem nu dispare fără să lase urme...
Iubirea s-a transformat în ură, iar cei doi au fost despărțiți pentru totdeauna. Înainte de a pieri, au lăsat moștenirea lor mai departe.
Copiilor lor.
Decenii mai târziu, o vrăjitoare care îl iubise cândva pe el a aruncat un al doilea blestem.
Mult mai crud.
De acum înainte, sufletele lor aveau să se întâlnească în fiecare viață, însă nu aveau să se mai recunoască niciodată.
Mintea avea să uite ceea ce inima șoptea. Iar inima avea să tânjească după ceea ce sufletul nu putea numi.
În Regatul Nocteris, unde puterile se trezesc o singură dată în viață și unde sângele regal valorează mai mult decât adevărul, familia conducătoare adoptă mai mulți copii orfani în speranța că unul dintre ei va fi demn de Coroană. Gomez, Robert, Tania, Maya.
Nume obișnuite într-o lume extraordinară.
Anii trec, însă niciunul dintre copii nu își manifestă darul. În timp ce Casa Nocteris începe să își piardă speranța, prințul moștenitor al celui mai puternic regat se pregătește să își întâlnească perechea predestinată.
Iar Evelynn Nocteris este convinsă că destinul îi aparține.
•Dar dacă adevărații moștenitori nu sunt cei pe care îi vede toată lumea?
•Dacă blestemul nu a dispărut niciodată?
•Și dacă sufletele condamnate să se iubească... trăiesc deja printre ei?
Cine sunt, de fapt, cei blestemați?